Pelerin pentru o zi


Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, părintele Nicolae Dorin Buda, inspector coordonator al Departamentului de misiune pentru rromi, a organizat sâmbătă, 18 iulie 2020, un pelerinaj la mănăstirile Curtea de Argeș, Sfântul Ilie Paltinul din Arhiepiscopia Argeșului și Mănăstirea Sf. Ioan Iacob Hozevitul din cuprinsul Arhiepiscopiei Râmnicului.
„Pelerinajul constituie unul dintre principalele mijloace de apropiere a omului de Biserică, împlinind, într-un anume mod, nevoia de căutare a valorilor credinței, de cunoaștere a experiențelor duhovnicești a sfinților, dar și a modalităților de fixare a acestora în cadrul  comunităților prin lucrarea lui Dumnezeu și a sfinților”, a subliniat părintele Nicolae Dorin Buda la finalul acestui pelerinaj.
• Sursă text: www.arhiram.ro