Pe tema alocării finanțelor restante penru calamități către primării, Senatorul Bulacu l-a chestionat pe ministrul Stănescu


Săptămâna trecută, senatorul vâlcean Romulus Bulacu i-a adresat o întrebare ministrului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Paul Stănescu. Obiectul acestei interpelări a fost reprezentat de alocarea finanțărilor restante către primăriile din țară pentru pagubele produse de calamitățile de anul acesta. În context, este cunoscut faptul că județul nostru a fost printre cele mai grav afectate de calamități, primăriile din Vâlcea având mare nevoie de acești bani.
În rândurile următoare, vă prezentăm întrebarea senatorului liberal Romulus Bulacu.
„Mai mult de jumătate din localităţile judeţului Vâlcea au fost afectate în vara acestui an de fenomenele hidrometeorologice. Poduri, podeţe și drumuri de interes local au fost grav avariate. Lista de obiective pentru care au fost solicitate fonduri guvernamentale la nivelul judeţului Vâlcea cuprindea solicitări din partea unui număr de 47 de primării, suma totală fiind de 65.258 mii lei.
După ce aţi stabilit «priorităţile» la nivelul Guvernului, judeţul Vâlcea a primit aproape 25% din suma solicitată, adică 17.791 mii lei, o sumă infimă pentru calamităţile produse în vara acestui an. Primăriile sunt văduvite de posibilităţi financiare, astfel că reparaţiile necesare obiectivelor de infrastructură nu pot fi acoperite din bugetul local.
Conform declaraţiilor dumneavoastră, domnule ministru, «Aceste fonduri constituie o primă etapă, iar, în perioada imediat următoare, se vor lua toate măsurile necesare pentru alocarea fondurilor solicitate».
Pe cale de consecinţă, domnule ministru, având în vedere că obiectivele afectate se află într-o continuă stare de degradare, mai ales că acum a început sezonul rece, vă rog să-mi comunicaţi când intenţionaţi să alocaţi restul fondurilor solicitate, aşa cum aţi promis?”.