„Pe fir de borangic”: Muzică și voie bună la Stoenești


La finele săptămânii trecute, mai precis în data de 9 iulie, în comuna Stoeneşti s-a derulat o nouă ediție a manifestării „Pe fir de borangic”. Aceasta simbolizează Ziua comunei Stoenești și s-a desfășura pentru prima dată în urmă cu doi ani, la inițiativa primarului Gheorghe Dum­bravă (foto). Programul manifestă­rilor a debutat cu spectacolul oferit de elevii din localitate, urmând pe scenă ansamblul folcloric „Moşteni­torii” de la Pietrari, formaţia Cristi Pleantă şi invitaţii săi. Pe scenă au urcat, alături de primarul Dumbravă, colegii Alexandru Dediu (Păuşeşti-Măglaşi), Cătălin Avan (Păuşeşti-Otăsău), Daniel Paraschiv (Frân­ceşti), Viorel Radi (Buneşti), Mihai Mateescu (Baile-Govora). După alocuţiunile acestora s-a reluat petre­cerea, muzica lăutărească fiind la loc de cinste până noaptea târziu. Seara a fost dedicată tinerilor, începând cu orele 20.00, Alessia susţinând un concert inedit. Sărbătoarea s-a încheiat cu un program oferit de Adi de la Vâlcea, cel care şi anul trecut a întreţinut atmosfera până la miezul nopţii. Focul de artificii de la miezul nopţii a încheiat sărbătoarea din acest an, de la Stoeneşti.
Comuna Stoeneşti este renumită în întreaga ţară prin măiestria cu care o familie de aici păstrează arta mătăsii naturale, a firului de borangic, produs la Stoeneşti. În urmă cu 50 de ani, borangicul, firul natural de mătase era nelipsit din gospodăriile ţărăneşti. Astăzi, singurul loc din România în care se obţine mătase naturală, dar se şi ţese, se găseşte în judeţul Vâlcea, la Stoeneşti. Pasionaţi de artă populară tradiţională, soţii Niculescu, ţesători de renume, au vrut cu orice preţ să readucă, în târgurile de profil din ţară şi de peste hotare, ţesătura de borangic dispărută de mai bine de 20 de ani din România.