Paznicii dorm iar în post


• polițiștii au venit peste ei
În noaptea de 8/9 octombrie, poliţiştii au efectuat verificări în vederea creşterii siguranţei pazei unităţilor. Astfel, au fost identificaţi şapte agenţi care îşi desfăşurau activitatea necorespunzător şi la alte două societăţi nu au fost găsiţi agenţi de pază. Cu această ocazie, au fost verificate 27 de unităţi asigurate cu pază umană proprie sau prin societăţi specializate de pază.
Acţiunea a avut ca scop verificarea modului de executare a serviciului de către agenţii de pază, cunoaşterea sarcinilor şi a modului de intervenţie în cazul unui incident produs în obiectivul păzit. Polițiștii vâlceni anunță că au fost depistaţi 9 agenţi de securitate care desfăşurau servi­ciul în mod necorespunzător, din care 7 dormeau în cabina de pază, unul nu purta ecusonul de identificare şi ţinuta, iar altul nu deţinea atestat ca agent de securitate, fapt pentru care se va dispune măsura sancţionării contravenţionale cu amendă conform prevederilor legale.
La două societăţi comerciale nu au fost găsiţi agenţii de securitate, fapt pentru care se vor efectua verificări, urmând a se lua măsuri legale. Agenţilor de securitate verificaţi le-au fost reamintite modul de executare a sarcinilor ce le revin precum şi cel de intervenţie şi sesizare în cazul unui eveniment.