PARTENERIAT între CJ Vâlcea și ICSI Vâlcea pentru realizarea unui Parc Științific și Tehnologic


Astăzi, 25 noiembrie 2020, în ședința ordinară a Consiliului Județean Vâlcea, la propunerea președintelui Constantin Rădulescu, a fost aprobat un Acord de parteneriat între Consiliul Județean Vâlcea și ICSI Vâlcea, în scopul realizării proiectului „Parc Științific și Tehnologic (PST)- Food&Drinkk TehnoPolis”.
Parteneriatul are ca finalitate realizarea unui parc tehnologic care va cuprinde infrastructura și instalațiile necesare promovării produselor locale. Este vorba despre o investiție de aproximativ 5 milioane euro, pentru care se vor accesa bani europeni. În etapa preliminară, aceea de pregătire a studiilor de fezabilitate, se urmărește obținerea finanțării nerambursabile de 200.000 euro, pentru care s-a încheiat astăzi acordul de parteneriat.
„Prin implementarea acestui proiect, venim în sprijinul producătorilor locali din județul Vâlcea, care vor putea beneficia de serviciile institutului. Se vor realiza cercetări și analize pentru produsele agro-alimentare ale micilor producători, iar în urma analizelor, vor putea să le breveteze și să le lanseze pe piață”, a declarat Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.
• Material realizat cu sprijinul Biroului de Presă al CJ Vâlcea