Palatul Copiilor a fost gazda unui concurs naţional de ecologie şi protecţia mediului


Sâmbătă, 25 octombrie, la Palatul Copiilor din Râmnicu Vâlcea s-a desfăşurat cea de-a cincea ediţie a concursului naţional de ecologie şi protecţia mediului intitulat „Să iubim natura”. La eveniment au fost prezentate lucrări trimise din 25 de judeţe ale ţării. Concurenţii au trimis referate referate pentru trei secţiuni: „Mediul natural versus mediul antropic”, „Mediul şi activitatea umană” şi „Terra şi bogăţiile sale”. Acestea au putut fi confecţionate prin folosirea unor tehnici variate: desen, pictură, grafică, tablouri decorative, colaje, obiecte şi jucării din materiale reciclabile şi din natură, afişe, pliante, postere, ikebana, quilling, felicitări, origami, fotografii, machete, art-string, modelaj, împletituri, măşti. S-au înscris elevi de la palatele şi cluburile copiilor şi din şcoli din judeţele Bacău, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Constanţa, Giurgiu, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Prahova, Timiş, Vaslui, Vrancea, precum şi din municipiul Bucureşti.
De asemenea, prin participarea activă a concurenţilor înscrişi la atelierul creativ de lucru s-au realizat obiecte decorative confecţionate din materiale reciclabile şi din natură. Aici au participat echipaje din judeţele Arad, Argeş, Bihor, Dolj, Gorj, Hunedoara, Olt, Sibiu, Tulcea, Teleorman şi, evident, Vâlcea.
Partenerii ineditului concurs au fost: Agenţia pentru Protecţia Mediului Vâlcea, ABA Olt, Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Vâlcea, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea. Liceul Tehnologic „Căpitan Nicolae Pleşoianu” şi Muzeul Judeţean de Istorie „Aurelian Sacerdoţeanu” Vâlcea.