Olympia – primul model german de mașină din oțel


Era tocmai în anul 1935, când Opel prezenta modelul Olympia, cea dintâi mașină produsă în masă, cu caroserie integrală din oțel! Avantajele acesteia erau greutate redusă, o siguranță pasivă mai mare și coeficient aerodinamic scăzut. În același timp, un nou proces de fabricație era dezvoltat și instalat de către constructorii de la Rüsselsheim, așa numitul “nunta” prin care se combina caroseria prefabricată cu șasiul și ansamblurile mecanice. Cu aceasta nouă tehnologie a fost mărită capacitatea anuală de producție până la 25.000 modele Blitz. Opel a devenit prima companie care a fabricat mai mult de 100.000 de vehicule într-un an.
În 1938, o nouă generație a modelului Olympia apare pe piață. În 1947, reîncepe producția modelului Olympia. Anul 1951 aduce începerea producției celei de-a treia generații de Opel Olympia în Rüsselsheim. Peste alți doi ani, apare un nou model, Olympia Rekord, primul cu o caroserie bine definită, având grilajul de protecție sub forma de gură de rechin. A fost prezentată la IAA International Motor Show din Frankfurt. Din nou, producția anuală depășește 100.000 de unități.
La IAA International Motor Show 1957 din Frankfurt este prezentat modelul Opel Olympia Rekord P1. Pe parcursul a trei ani, au fost vândute aproximativ 850.000 de unități.