Olăneştiul, cu parfum de istorie


Este ideal ca orice localitate să-şi sărbătorească ziua atunci când împlineşte o anumită vârstă, de la prima atestare documentară. Această primă menţiune scrisă, care se păstrează în arhivele statului, este actul de naştere al localităţii, chiar dacă istoria ei este cu mult mai veche. Aşa se întâmplă şi cu celebra staţiune vâlceană Băile Olăneşti, care împlineşte, mâine, 487 de ani.
Un document emis de viteazul domnitor muntean Radu de la Afumaţi, reprezintă prima atestare a localităţii: hrisovul domnesc de la 19 iulie 1527, întăreşte stăpânirea jupânului Goran spătarul, fratelui său Albu – membri ai familiei boierilor Olăneşti – şi unchilor săi, Vlaicu şi Danciul, jumătate din moşia Iaroslăveşti, pe apa Râmnicului (râul Olăneşti de astăzi).
Prin acest hrisov, domnitorul întăreşte hotărârea judecătorească a Divanului Domnesc şi aplanează, astfel, conflictul fratricid pornit de la stăpânirea acestei bucăţi de pământ. Radu de la Afumaţi îşi pune sigiliu pe un document prin care întăreşte „Jupânului Radu Goran din Olăneşti să-i fie în Iaroslăveşti jumătate pentru că îi este veche şi dreaptă dedină ocină”.
Cu toate acestea, disputa pentru moşie nu se va încheia aici, deoarece, peste patru ani, sub Vlad Înecatul voievod, rudele prejudiciate reiau judecata şi câştigă în faţa fiilor lui Radu Goran. Prin hrisovul din 5 noiembrie 1531, emis de cancelaria voievodală de la Bucureşti, domnul îi întăreşte lui Iarciul din Iaroslăveşti şi lui Iarciul din Mihăeşti, satul Iaroslăveşti, în urma judecăţii. În ceea ce priveşte discuţiile în jurul toponimului, nu ştim dacă localitatea îşi trage numele de la cunoscuta famile boierească a Olăneştilor sau aceştia au luat numele locului.
Sigur că istoria acestei localităţi nu începe cu hrisovul din anul 1527. Dovezile arheologice ne arată că aici au vieţuit comunităţi omeneşti din cele mai îndepărtate timpuri. Mărturie stau răzuitoarele de silex din paleolitic sau toporul neolitic de la Gurguiata, rodul unor descoperiri întâmplătoare. La această istorie străveche trebuie să mai adăugăm pitorescul locului oferit de natură şi cele unsprezece monumente istorice, cu – schiturile Iezer, Pahomie, Bradu şi Comanca, Biserica lui Horea, casele Bădescu şi Olănescu – cu trecutul şi legendele lor savuroase.
Olăneştenii au o istorie cu care se pot mândri, însă faima oraşului este dată de apele  minerale, cu efectul lor tămăduitor, menţionate pentru prima dată într-un hrisov din 1760, pe moşia clucerului Toma Olănescu, care va ridica primele camere de băi. Slugerul Tudor din Vladimiri, însuşi, va răspândi vestea efectului tămăduitor al acestor ape miraculoase. Chiar împăratul Napoelon I a cerut să-i fie adusă această apă care să-i vindece ulcerul stomacal. Puţini dintre noi mai ştim astăzi, că apele minerale de la Olăneşti au câştigat Medalia de Aur, la Expoziţia din Viena (1873). De-a lungul anilor, staţiunea s-a dezvoltat tot mai mult. S-au făcut cercetări şi analize, izvoarele au fost amenajate, au fost construite hoteluri şi un pavilion de băi minerale cu apă sulfuroasă.
Dacă în prezent deţinem atâtea informaţii privind istoria localităţii, asta se datorează neobositului istoric Ion Popescu, care a cercetat locurile şi documentele, a scris monografia Olăneştiului dar şi multe alte cărţi care se referă rolul apelor minerale şi la monumentele istorice de aici.
Reiterez invitaţia domnului primar, Sorin Vasilache şi a consilierilor locali, ca timp de trei zile, să vă bucuraţi de un program artistic bogat şi divers, care îmbină tradiţia populară autentică cu dansurile orientale şi muzica modernă, expoziţiile cu întâlnirile ştiinţifice, în cadrul unei sărbători anuale care readuce în prezent parfumul de istorie al uneia dintre cele mai cunoscute staţiuni româneşti.

Florin EPURE