Au trecut 49 de ani de la momentul inaugurării Spitalului Județean Vâlcea


Așa după cum v-am informat și cu alte ocazii la împlinirea unui anumit număr de ani, pe 1 iulie 2021 s-au împlinit 49 de ani de existență a instituției care le dă viață vâlcenilor. În acest context, vă prezentăm o poză ce poate fi considerată, pe drept cuvânt, una istorică. Imaginea a fost surprinsă pe 1 iulie 1972, exact la momentul inaugurării celei mai importante unități medicale din județul nostru. În imagine, primul de la stânga spre dreapta, este chiar directorul Radu Dobrescu. Cunoscutul cadru medical a fost primul director al Spitalului Județean, care a supravegheat personal operațiunile de ridicare și dotare a clădirii.
La inaugurare a fost prezent și ministrul Sănătății de la acea vreme, academician prof. univ. dr. Theodor Burghele (al doilea de la dreapta spre stânga). Născut în anul 1905, la Iași, reputatul medic a fost membru titular al Academiei Române începând cu anul 1963, ministru al Sănătății între anii 1972 – 1975, președinte al Academiei Române în anii 1976 și 1977, precum și membru al Academiei Franceze de chirurgie. În onoarea reputatului medic, un spital din București îi poartă în prezent numele.
De asemenea, în imaginea prezentată se mai regăsesc reprezentanți ai autorităților județene din acea vreme, alături de medici.