„Nu vom rupe alianţa cu PNL şi PSD!”


• a declarat la Vâlcea conservatorul Jean Poenaru, vicepreşedinte naţional

giuran_poenaruMarţi, Biroul executiv central al Parti­dului Conservator s-a reunit la Bucureşti, motivele acestei şedinţe fiind două: apariţia zvonurilor privind ruperea, de către acest partid, a protocolului Uniunii Social – Liberale; posibila plecare din partid a lui Cristian Popescu Piedone, primarul sectorului 4 al Capitalei şi prim-vicepreşedinte PC. Popescu Piedone a declarat că nu a fost, nu este şi nu va fi şantajabil şi că ţine în continuare să fie convocat un congres extraordinar al PC, dar în etapele statutare. „Vom vedea ce se va stabili. Ca să ajungi la un congres extraordinar nu pot să-l convoc eu chiar prin demisia mea, trebuie să parcurgi nişte etape statutare. Ţin în continuare să fie acel congres, dar în etapele sta­tu­tare. Voi candida, poate pentru binele partidului, vom vedea ce se întâmplă la vre­mea respectivă”, a afirmat prim-vice­pre­şedintele Cristian Popescu Piedone. El a adăugat că prioritatea lui vor rămâne cetăţenii sectorului pe care îl conduce şi a subliniat că va fi candidatul formaţiunii la primăria de sector. La rândul său, lide­rul conservator Daniel Constantin a adău­gat că Piedone a dovedit că nu este „un om slab” şi că doreşte binele parti­du­lui.  În ceea ce priveşte întâlnirile lui Cris­tian Popescu Piedone cu lideri ai UNPR, Constantin a precizat că a avut o discuţie „lămuritoare” cu edilul sectorului 4, întâl­nire care l-a „satisfăcut”.

Apel la Cîlea şi Buican

Prezent în numai câteva ore la Vâl­cea, vicepreşedintele naţional Jean Poe­naru (foto, dreapta) a expus aceleaşi idei, arătând că un congres al partidului ar putea avea loc după alegerile locale şi parlamentare de anul viitor. În privinţa zvonurilor privind ruperea protocolului USL, Poenaru a declarat: „Nu am fost şi nu vom fi cei care vor genera protocolul Uniunii Social Liberale. Am plecat pe acest drum, în primul rând în cadrul Ali­an­ţei de Centru – Dreapta cu PNL, şi vom continua. Luptăm împotriva PDL-UNPR şi nu spun întâmplător aşa… Aces­te două partide, aflate la guvernare, nu au fuzionat, dar funcţionează ca un tot unitar”. În acest context, Jean Poe­na­ru a făcut un nou apel colegial şi prie­te­nesc la liderii judeţeni ai PSD şi PNL, Ion Cîlea, respectiv Cristian Buican.

Problemele interne s-ar putea rezolva vineri

Şi în această săptămână, apele nu sunt limpezi în cadrul organizaţiei jude­ţene a Partidului Conservator, iar con­flic­tul dintre „judeţ” şi „municipiu” continuă. „Născut” pe vremea preşedintelui Mircea Stănculescu, conflictul dintre cele două „tabere” este cunoscut şi de Jean Poe­naru, desemnat de conducerea centrală a partidului să se ocupe de activitatea filialei judeţene a PC. „Îi cer colegului şi prietenului meu Ionel Giuran, preşedin­tele filialei, să ia toate măsurile ce se impun faţă de cei care vorbesc fără mandat în numele partidului. Îi recomand să lucreze cu statutul PC pe masă şi să pună lucrurile la punct”, a afirmat Poe­na­ru. În ediţia de mâine veţi afla dacă Mihai Persu, liderul organizaţiei municipale, va fi sancţionat pe linie de partid aşa dur încât va rămâne fără funcţie! Chiar liderul judeţean Ion Giuran (foto, stânga) ar putea face acest lucru, după controlul ce va fi efectuat de Biroul executiv judeţean.