Nostalgicul Răban este uimit: N-au mai așteptat parlamentarele să vorbească despre CF Vâlcea – Vâlcele”


raban grigore sedinta

Despre Calea Ferată Râmnicu Vâlcea – Vâlcele s-a tot vorbit, iar de cele mai multe ori în apropierea alegerilor. Atenție! A celor parlamentare. Totuși, recent, subiectul a fost tratat mai devreme…Nu s-au mai așteptat parlamentarele, ci s-a trecut direct la prezidențiale. Ce atâta grabă când nimeni nu mai crede în realizarea acestui obiectiv. Tema a fost dezbătută și de actualul șef al pensionarilor vâlceni, fost parlamentar, Grigore Răban, cel care recunoaște că, în urmă cu ani buni, subiectul n-a fost tratat „la diverse”. „Încă din perioada când eram parlamentar, am primit din partea ing. Gheorghe Ion, ultimul șef al proiectului CF Pitești – Vâlcele – Râmnicu Vâlcea, o documentație privind construcția obiectivului amintit, scopul fiind acela de a sprijini investiția, prin intervențiile în Parlament, lucru și făcut de altfel. Am avut și sprijinul Consiliului Județean Vâlcea prin președintele de atunci, Anton Mițaru, cel care a organizat două întâlniri de lucru, pe 5 iulie 1994 și 12 august 1994. Prezenți au fost senatorul Șerban Săndulescu și deputatul Constantin Rotaru. Din motive bine cunoscute, construcția acestei căi ferate începută înaintea evenimentelor din 1989 și aflată în stadiu de execuție de peste 90%, s-a întrerupt când mai erau șase luni și se putea circula foarte bine. Cu toate că am fost nostalgic al intervențiilor de atunci, din Parlament, pentru continuarea lucrărilor la Calea Ferată, campaniile electorale care s-au succedat au avut, în permanență, acest lucru: „reluarea lucrărilor la construcția CF Râmnicu Vâlcea – Vâlcele, precum și la tronsonul Alunu – Târgu-Cărbunești”, dar și la piața muncii, respectiv „crearea a cel puțin 10.000 de locuri de muncă prin reînceperea lucrărilor la obiectivul amintit”. N-a fost să fie așa și sunt dezamăgit de ultimele speculații care se fac în jurul acestei probleme, în actuala campanie prezidențială. Găsesc de cuviință că este o greșeală care se face de cei care au luat această inițiativă și îi sfătuiesc să o mai amâne puțin, până la alegerile parlamentare.Cred că acum ar fi trebuit să se ocupe de amenajarea spațiilor școlare și de problemele din educație, deloc puține la număr. Știu că este imposibil reluarea lucrărilor la calea ferată, atât de necesară tuturor românilor, știu că nu se mai pot recupera fondurile alocate pentru construirea acesteia, că nu se mai pot recupera valorile materialelor însușite de diverse societăți, persoane fizice, știu că cei care au folosit banii alocați lucrării în campaniile electorale nu-i vor da înapoi”, a declarat, pentru ziarul nostru, Grigore Răban.
Președintele CARP Râmnicu Vâlcea susține că, dacă nu se mai pot găsi soluții pentru continuarea lucrărilor, ar dori ca, măcar, să se caute rezolvări pentru celelalte sectoare din activitatea economică și să se pună la punct celelalte segmente ale căilor ferate, aflate în stare deplorabilă. „Dacă într-unul din ziarele presei locale am fost interpretat că «nostalgia și entuziasmul parlamentar asigură circularea pe Calea Ferată Râmnicu Vâlcea – Vâlcele», aș fi foarte bucuros dacă acum «nostalgia și entuziasmul fostului parlamentar Răban vizează circularea sigură pe căile ferate din țară”, a mai declarat șeful pensionarilor vâlceni.