Nemții fac angajări în domeniul hotelier


Agenţia Județeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vâlcea dispune, prin intermediul Reţelei EURES, de 16 posturi pentru lucrătorii calificaţi (ospătar – 8 posturi, recepționer – 2 posturi, bucătar/commis de cuisine – 4 posturi, coordonator evenimente – 1 post și lăcătuș – 1 post), care doresc să desfășoare o activitate sezonieră sau permanentă în Germania, oferite de un renumit hotel din Frankfurt și alți angajatori germani, reprezentați de Agenția Federală de Muncă – Serviciile de Plasare Internațională Saxonia, pen­tru ocuparea cărora se va organiza selecţie la Brașov ȋn luna septembrie 2017.
Pentru ocuparea posturilor va­cante în ocupaţiile de mai sus, tre­buie ȋndeplinite următoarele con­diții:
• ospătar – calificare profesio­nală și experienţă în domeniu, precum și cunoștinţe bune/foarte bune de limbă germană și engleză (nivel B1/B2);
• recepționer – calificare profe­sio­nală și/sau experienţă în dome­niu, abilități de utilizare a progra­mului de rezervare Opera și cunoș­tinţe foarte bune de limbă germană și engleză (nivel C1/C2);
• bucătar/commis de cuisine – calificare profesională și experiență ȋn domeniu, precum și cunoștințe foarte bune de limbă germană (nivel B2) sau de limbă engleză (nivel C1/C2);
• coordonator evenimente – studii universitare ȋn domeniul turis­mului și experiență ȋn organizarea de evenimente, abilități de conta­bilitate și de utilizare a programului Opera Sales & Catering, precum și cunoștinţe foarte bune de limbă germană și engleză (scris, vorbit – nivel B2/C1);
• lăcătuș – calificare profe­sională și experiență ȋn domeniu, autorizație de sudură și cunoștințe bune/foarte bune de limbă germană și engleză (nivel B1/B2).

Pe ce perioadă se încheie contractele de muncă?

Contractele de muncă pot fi pe durată determinată de 12 luni, cu posibilitate de prelungire, sau pot fi permanente. Salariul oferit este de 1800 – 2250 euro brut/lună, pentru posturile de ospătar, 1850 – 2095 euro brut/lună, pentru posturile de bucătar/commis de cuisine, 2095 euro brut/lună, pentru posturile de recepționer, 2000 – 2500 euro brut/lună, pentru postul de coordo­nator evenimente și 2513 euro brut/lună pentru postul de lăcătuș.
Angajatorii pot asigura cazarea gratuit/contra cost, sau oferă sprijin în vederea găsirii unei locuinţe.

Informații suplimentare

Persoanele cu domiciliul în județul Vâlcea, care corespund ce­rin­ţelor posturilor oferite, trebuie să se adreseze Consilierului EURES din cadrul Agenţiei Județene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vâlcea din Râmnicu Vâlcea, Strada Dacia, nr. 8, telefon 0350.419,715, în ve­de­rea completării formularelor de apli­care și pentru a fi ȋnregistrate ȋn baza de date ca persoane în cău­ta­rea unui loc de muncă ȋn străină­tate.
Datele prezentate ne-au fost furnizate de către Ion Năfliu (foto), director AJOFM Vâlcea.