Necrolog NICOLAE POPESCU


Cu nespusă durere, am aflat de plecarea dintre noi a domnului procuror NICOLAE POPESCU a cărui familie o cunoaștem de peste un deceniu. Vestea ne-a întristat și mai profund, provocându-ne totodată mânie, când am aflat că distinsul magistrat, om cu suflet mare și frumos, ne-a părăsit la o vârstă de numai 46 de ani, în urma unui accident de circulație provocat de un șofer tirist iresponsabil, care a apăsat pedala de accelerație pe timp de ploaie, crezându-se stăpânul șoselei.
În aceste momente grele și nespus de dureroase, întreaga noastră compasiune se îndreaptă către familia îndoliată, asigurând-o pe distinsa doamnă Popescu că îi suntem alături. Împărtășim durerea rudelor, colegilor și prietenilor, a tuturor celor dragi ai defunctului.

Dumnezeu să-l ocrotească în veci!

• Familia Silvia și Ioan BARBU