Mini-arsenal ilegal, depistat de Poliție


Poliţiştii Inspectoratului Judeţean Vâlcea au constatat două infracţiuni de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, indisponibilizând  două arme şi 10 cartuşe.
Miercuri, poliţiştii din cadrul Biroului de Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase au acţionat pe linia verificării deţinătorilor de arme şi scoaterii din circuitul civil a armelor deţinute ilegal, pe raza judeţului Vâlcea, prilej cu care l-au depistat pe B.B.A., de 29 de ani, din municipiul Drăgăşani, care, deţinea, fără drept, o armă de vânătoare, calibru 16/2, pe care nu o depusese în termenul legal la un armurier autorizat după expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă. De asemenea, poliţiştii l-au depistat pe M.M., de 60 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, care, deţinea la domiciliu, fără drept, un pistol de autoapărare, calibru 9, precum şi 10 cartuşe cu  gaze lacrimogene.
Faţă de persoanele în cauză, se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, prevăzută de Codul Penal, iar armele şi muniţia deţinute fără drept, au fost confiscate.

Dosar penal  pentru un celular furat
Miercuri, poliţişti de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Oraşului Brezoi au depistat doi minori, bănuiţi de sustragerea unui telefon mobil. Din investigaţii rezultă faptul că, la data de 8 martie a.c., U.G.F., de 18 ani, din comuna Racoviţa şi S.R.G., de  16 ani, din oraşul Brezoi ar fi sustras din cabina unui autocamion un telefon mobil, în valoare de aproximativ 400 de euro.
În fapt, persoana vătămată B.H.M., cetăţean bulgar, şofer pe tir, i-a luat la ocazie pe cei doi minori din municipiul Râmnicu Vâlcea, iar după coborârea acestora pe raza oraşului Brezoi, a constatat lipsa telefonului mobil personal.
În urma cercetărilor efectuate, a exploatării cu operativitate a informaţiilor obţinute şi a probatoriului administrat în cauză, poliţiştii au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de cei doi minori, recuperând telefonul mobil.
În cauză, poliţiştii continuă cercetările pentru comiterea infracţiunii de furt, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi, pentru probarea întregii activităţi infracţionale.