Du-te la...

Intonarea Imnului Național de Ziua Râmnicului

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

24 august 2019

Milioane de euro s-au scurs în pânza freatică de la Ștrandul Ostroveni!


Advertisements

În data de 23 ianuarie 2014, Agenţia de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia a trimis Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea o informaţie mult aşteptată la acea vreme. Contractul de finanţare aferent proiectului „Reabilitare şi modernizare baza de agrement Ostroveni în Muncipiul Râmnicu Vâlcea”, în cadrul POR 2007 – 2013, Axa prioritară 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor-poli urbani de creştere, Domeniul de intervenţie 1.1. a fost semnat. Prin acest proiect se propunea, la vremea respectivă, acoperirea, reabilitarea şi modernizarea bazinului nr. 1, vizând construirea unei clădiri care să cuprindă toate spaţiile necesare desfăşurării unei funcţiuni de agrement în condiţii moderne: bazine, saună, grotă salină, sală fitness, vestiare, grupuri sanitare, cafenea şi spaţii tehnice. Totodată, se urmărea reabilitarea spaţiilor verzi din incintă şi a aleilor pietonale – „spaţiile verzi se vor planta cu gazon natural pe toată suprafaţa aferentă şezlongurilor şi cu plante perene în zona umbrarelor în aer liber, iar umbrarele vor fi realizate din construcţii uşoare de lemn stil pergolă, dotate cu băncuţe şi mese, de asemenea din lemn”. Spaţiile verzi urmau a fi prevăzute cu sistem de irigaţii automatizat, iar aleile pietonale din incintă urmau a fi refăcute din pavele de beton. Valoarea totală a proiectului a fost de peste 300 de miliarde lei vechi, din care Primăria Râmnicului se angaja să asigure o contribuţie de 50%. Ce se dorea prin acest proiect? „Prin realizarea acestei investiţii se anticipează că numărul turiştilor care vor tranzita zona noastră va spori, se va îmbunătăţi calitatea turismului de agrement, va creşte standardul de viaţă prin oferirea de servicii specifice turismului de agrement de calitate şi se va contura şi mai puternic imaginea oraşului ca destinaţie turistică. Valoarea eligibilă a proiectului este de 31.960.773,90 lei (din care contribuţie locală 50%), iar durata de implementare este de 19 luni de la data semnării proiectului, acesta urmând să fie finalizat pe 23.08.2015”, transmitea Primăria Râmnicului în prima lună a lui 2014.

De unde a apărut ideea reabilitării și modernizării Bazei de agrement Ostroveni? Haideți să mergem cu doi ani în urma anunțului venit în 2014 de la Agenţia de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia. În data de 29 mai 2012, primarul Romeo Rădulescu a prezentat pentru prima dată, în cadrul unei conferințe de presă, proiectul „Reabilitare și modernizare bază de agrement Ostroveni”, finanțat prin Programul Operațional Regional 2007-2013. „Că tot suntem în campanie electorală și am văzut că toată lumea și-a trecut în programul electoral proiectul cu Baza de Agrement Ostroveni, vreau să-i anunț că proiectul e făcut. Nu știu de ce se chinuie ei! Au spus că vor face și Bulevardul Dem Rădulescu. Păi licitația e făcută, trebuie doar să facem adjudecarea. La fel spun peste tot că vor moderniza Parcul Zăvoi. Licitația este pe 16 iunie. Pentru reabilitarea străzii Sacerdoțeanu, licitația este pe 31 mai. Nu văd de ce se chinuie așa de tare contracandidații mei, pentru că toate sunt pe ultima sută de metri”, declara primarul de la acea vreme, Romeo Rădulescu. Acesta a explicat că proiectul „Reabilitare și modernizare Bază de Agrement Ostroveni” face parte din lista de rezervă a Planului Integrat de Dezvoltare Urbană a Municipiului Rm. Vâlcea, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 288 din 31 octombrie 2011, fiind un proiect generator de venituri ce va beneficia de o cofinanțare de 50%.
Valoarea investiției este aprobată prin HCL nr. 179 din data de 26.07.2011, iar durata de execuție a investiției este de 18 luni de la încheierea contractului de execuție lucrări. „Prin realizarea proiectului se propune atât acoperirea, reabilitarea și modernizarea bazinului nr. 1, cu lucrări la cele mai înalte standarde, precum și suprafețele exterioare: construirea unei clădiri peste bazinul nr. 1, care să cuprindă toate spațiile necesare desfășurării unei funcțiuni de agrement în condiții moderne: vestiare, grupuri sanitare, saună, grotă salină, cafenea, spații tehnice. Vor fi trei bazine cu capacități diferite, dintre care unul cu apă dulce și celelalte două cu apă sărată. Se vor reabilita spațiile verzi din incintă și aleile pietonale, spațiile verzi se vor planta cu gazon pe toată suprafața aferentă șezlongurilor și cu plante perene în zona umbrarelor în aer liber, umbrarele vor fi realizate din construcții ușoare de lemn stil pergola prevăzute cu băncuțe și mese de asemenea din lemn, spațiile verzi vor fi prevăzute cu sistem de irigații automatizat, aleile pietonale din incintă se vor reface din pavele de beton. Proiectul mai prevede dotarea cu echipamente tehnice noi și moderne și pentru incintă (iluminat, siguranță și control acces). Ca o noutate a acestui proiect, Ștrandul Ostroveni nu va mai avea plajă cu nisip, ci acesta va fi înlocuit cu gazon. O să ne apucăm să săpăm ca să scoatem apă geotermală, în așa fel încât piscinele exterioare să fie folosite și pe timpul iernii. Tot ce este interior va fi încălzit tot cu apă geotermală, pentru că altfel nu am putea să ținem costurile la un nivel relativ redus. Proiectul va fi depus în luna august a acestui an, cu începerea efectivă a lucrărilor anul viitor, astfel încât la sfârșitul lui 2013 el să fie funcțional și să putem beneficia de piscină”, explica, în 2012, Romeo Rădulescu.

În 2015, întârzierile costau 25 de miliarde lei vechi!

Spre sfârșitul anului 2015, lucrurile deveniseră grave. Fără a avea soluții clare, Consiliul Local al Râmnicului a prelungit până la data de 30 iunie 2016 termenul de finalizare a contractului de finanţare pentru proiectul „Reabilitare şi modernizare bază de agrement Ostroveni”. Din cauza întârzierilor foarte mari în realizarea obiectivului, specialiştii din cadrul Primăriei au stabilit că se impunea o investiţie de 25.911.566 lei pentru finalizarea proiectului la 30 iunie 2016!
Cine răspundea pentru acești bani? Primarul interimar Gigi Matei spunea că, un an în urmă, contractul pentru lucrare fusese semnat între Primăria Râmnicu Vâlcea şi Asocierea Delta ACM 93-Cristian Project Management–Drop Energy, având un termen de execuţie a lucrărilor de zece luni. Termenul de finalizare a contractului s-a prelungit din cauza unor erori de proiectare, firma care a realizat proiectul neluând în calcul nivelul pânzei freatice care ajunge la -2 metri adâncime, în timp ce săpăturile pentru realizarea proiectului trebuiau să ajungă la -6 metri.

 

În 2018, adevărul începea să se afle

La finele lui 2018, proiectul anunțat de Romeo Rădulescu în 2012 era departe de finalizare, iar banii din bugetul local se scurgeau în pânza freatică de la Baza de agrement Ostroveni. Administraţia locală a ajuns cu constructorul în instanţă şi a reziliat contractul. La fel trebuia să procedeze, credem noi, și Gigi Matei în 2015. „Am reziliat contractul cu firma care făcea construcţia pentru că s-au scurs degeaba zeci de miliarde fără să se vadă nimic. Am început o expertiză, pentru că proiectul inițial a fost greşit. Va trebui să ne îndreptăm în instanţă împotriva celor care au greşit, pentru că aşa este normal”, declara primarul Mircia Gutău. Din ce s-a construit până în 2018, peste 90% din lucrări au fost plătite din bugetul Râmnicului și, culmea!, pentru că s-a întârziat foarte mult cu acest proiect, municipalitatea era nevoită să înapoieze o tranşă din fondurile europene – 300.000 de euro.

Se va renunța definitiv la proiect?!

Săptămâna trecută, primarul Mircia Gutău a revenit asupra subiectului și a spus, cât se poate de clar, că banii cheltuiți până acum s-au dus! „Proiectarea greşită de la început a dus la construirea unei clădiri care nu poate fi utilizată. Cum să îngropi ţevile de scurgere a apei de ploaie? Burlanele de apă au fost proiectate la patru metri sub pământ… Păi cum să nu se inunde?! Un proiectant mai în vârstă îmi spunea să turnăm o placă de beton, să facem o șapă și să dăm altă destinație acestei clădiri. E o decizie extrem de delicată, nu știu cum să procedăm în continuare, pentru că s-au cheltuit o grămadă de bani din bugetul orașului. În ceea ce privește greșelile de proiectare, nu știu, la cum este Justiția în țara noastră, dacă va răspunde cineva”, a declarat primarul Gutău.

Etichete: , , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Actualitate