Malaia și Voineasa, dispută pe 13 elevi

De cealaltă parte, primarul comunei Voineasa, Gheorghe Stanciu (foto), aflat la primul său mandat, are o cu totul altă versiune: „Voineasa are microbuz de puțin timp și transportă elevii din satul Valea Măceșului, colonia Capra Foii și satul Voineșița. Totul s-a făcut, însă, la cererea părinților copiilor. Noi am ținut cont de doleanțele lor și, astfel, copiii din Ciunget au fost aduși aici. Cât despre transferul lor, cred că nu au primit foile matricole de la Școala din Ciunget. Mai mult, am auzit că nu s-au primit nici cererile de mutare a copiilor, cereri întocmite de părinți. Eu, unul, nu înțeleg. Dacă acei copii vor să învețe aici, dacă părinții lor sunt de acord, care e problema?”
Așa cum era normal, l-am contactat și pe inspectorul școlar general, Florin Smeureanu, iar, în opinia acestuia, fiecare părinte poate să-și dea copilul la studii, la ce școală dorește: „Părintele, chiar dacă este din Malaia, spre exemplu, nu este obligat să-și dea copilul să învețe la școala din localitate. În cazul de față, mulți dintre cetățenii din Ciunget au terminat școala la Voineasa și și-au dorit ca și copiii lor să le calce pe urme. Așa se face că și-au dat copiii la Voineasa. Și asta după ce autoritățile din Malaia au închis școala din Ciunget. Cât despre microbuz, este mai justificat cel din Voineasa decât cel din Malaia. Cel din Voineasa transportă elevi din colonia Capra Foii, adică de la 3 km distanță, elevi din Valea Măceșului, de la 8 km distanță, în timp ce microbuzul din Malaia aduce elevii de la 1 km”.
