Brazilia şi Georgia, primele ţinte ale lui 2013 pentru CCI Vâlcea
• contactele stabilite la Olăneşti cu prilejul Conferinţei World Famous Mountains au conturat deja primele expediţii şi şanse de afaceri pentru mediul local
După ce a reuşit să-i aducă împreună pe reprezentanţii a 19 ţări de pe cinci continente, Camera de Comerţ şi Industrie îşi face public şi bilanţul efortului său de promovare a muntelui vâlcean. Are cuvântul Valentin Cismaru, preşedintele CCI Vâlcea: „În linii mari, manifestarea s-a direcţionat spre strângerea legăturilor în domeniul protecţiei mediului, inovării activităţii montane şi am reuşit înscrierea evenimentului în calendarul oficial World Chamber Federation. Important de reţinut, din punctul meu de vedere, este interesul real dovedit de către invitaţii chinezi pentru industria viticolă locală dar şi de invitaţiile pe care le-am primit din partea camerelor de comerţ şi Tbilisi şi cea a statului brazilian Ceara pentru 2013. Au fost dorinţe clar exprimate pentru ca oamenii de afaceri vâlceni să ia parte la o serie de întâlniri cu cei din Georgia, respectiv Brazilia. Mai mult ca sigur, le vom răspunde pozitiv şi ne vom deplasa împreună o delegaţie vâlceană atât la Tbilisi cât la Fortaleza, capitala statului Ceara.”