„Mai avem şi noi nevoie de-un microbuz şcolar”


• declară edilul liberal Bîzîc de la Băbeni

bizic_ionDin cauza apartenenţei poli­tice a primarului Ion Bîzîc, oraşul Băbeni nu a primit de la Guvern microbuz şcolar la ultima reparti­zare. „Reţeaua de drumuri din Bă­beni este destul de mare şi chiar am avea nevoie de încă un astfel de mijloc de transport pentru a face faţă. Tot gândindu-ne la copii, am grăbit un pic lucrările de amenajare a trotuarelor, deşi avem resurse financiare reduse. Până acum, am făcut 2,6 kilometri, către Frânceşti şi către gară. Evident, vom continua lucrările, până când vom rezolva această problemă în toate zonele din oraş. La Valea Mare, vom avea nevoie de un proiect mai amplu. Acolo, de-a lungul DN 64, trebuie trotuare pe ambele părţi ale drumului. Avem foarte mulţi copii care, zilnic, circulă aşa cum circulă pe Calea lui Traian. Sunt mii de maşini, TIR-uri, camioane care zilnic folosesc această cale de acces. Pentru a realiza amenajările ce se impun în zona respectivă, am avea nevoie de sprijin de la Guvern şi Consiliul Judeţean, însă, dacă nici măcar un microbuz nu ne repartizează, probabil că singuri va trebui să ne descurcăm”, a declarat Bîzîc.