Ludovic Orban ȘI-A LANSAT NOUL PARTID LA VÂLCEA atacându-l fără milă pe Buican


Forța Dreptei este dominat de fețe și nume străvechi ale PNL-ului, exilate de conducerea actuală sau de electorat
Vineri, 25 februarie 2022, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Râmnicu Vâlcea, fostul premier Ludovic Orban a fost prezent la constituirea filialei vâlcene a proaspătului său partid. El a fost însoțit de Violeta Alexandru, Adrian Oros, Antonel Tănase și Ion Iordache.
Chiar dacă Ludovic Orban a accentuat de mai multe ori pe nevoia de racolare de tineri, formațiunea se bazează la Vâlcea pe nume și fețe liberale străvechi: Jean Decuseară, Nicolae Jivan, Mihai Moldoveanu, Tudor Dobrinescu, Romeo Rădulescu, Adrian Cotescu, Alin Pavelescu, Constatin Greere, Adrian Toader, Valerian Alexie, Gheorghe Stanciu, Mariana Nițu, Mihai Papuzu, Dan Liviu Popa, Traian Dobrinescu. Singura noutate notabilă ar fi numele lui Mihai Cismaru.
Însuși Orban a recunoscut că este vorba despre un grup de nemulțumiți, dezamăgiți, trădați și abandonați ai PNL-ului actual care, în ciuda acestui detaliu, își declară aversiunea politică pentru PSD ca și pentru … AUR, cu care însă a colaborat deja punctual pentru mai multe inițiative în Parlament și pentru ai cărui „membrii mai spălați și mai cu școală” și-a îndemnat oamenii să lupte din răsputeri pentru a-i coopta.
Pe lângă tirada sa tradițională anti-Iohannis, fostul șef al Guvernului a avut și o mențiune specială pentru liderul liberal Cristian Buican:
„Ultimul om, președinte de filială de la care m-aș fi așteptat să se ducă cu Cîțu, era Buican! Pentru că Buican știe cine e Cîțu, Buican știe ce-a făcut Cîțu aicea, Buican știe foarte clar… lucruri pe care alți președinți de filiale nu le știu despre Cîțu și, mai ales, nu avea dreptul să se ducă cu Cîțu, nu după modul cum s-a comportat Cîțu nu față de Buican, față de cum s-a comportat cu Vâlcea! Nu l-a interesat aproape nimic, a trebuit să stau după el să semneze HG-ul pentru spitalul de la Bălcești, nu mai vorbesc de multe alte proiecte de interes pentru județul Vâlcea… Deci, Buican este ultimul președinte de filială care ar fi avut voie să se ducă de partea lui Cîțu! Buican îmi dă mie lecții și-mi spune c-am greșit plecând din PNL… Hehehe!”, au fost cuvintele lui Ludovic Orban.

„Forța Dreptei” n-are nevoie de organizație de femei…

Pentru un partid care se revendică liberal-conservator, noua formațiune a lui Ludovic Orban a făcut un pas mare în sfera progresistă, eliminând separația de gen a membrilor săi prin refuzul de a constitui organizații de femei! Însuși președintele a explicat că acest gen de organizații au fost create într-o vreme demult apusă în care rolul femeii nici nu se apropia ca importanță de cel prezent și că partidul „Forța Dreptei” se descurcă singur. Adică fără organizație de femei…

Posting....