Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

8 august 2020

Lucrări „în grafic” la noua grădiniță din Gușoeni


Așa cum am mai informat, în Gușoeni se construieşte o grădiniţă „din temelii”. „Lucrările sunt în plină desfăşurare, zilele acestea turnându-se planşeul la demisol. Dacă lucrurile vor decurge normal, în sensul alocării fondurilor necesare achitării devizelor privind execuţia, există posibilitatea ca investiţia să fie finalizată în toamna acestui an. Tot la capitolul infrastructură educaţională putem vorbi şi despre proiectul de modernizare a şcolii, investiţie care s-a finalizat anul trecut. Localitatea este conectată la internet, şcoala are accesibilitate în acest sens, iar în perioada aceasta, de pandemie, am ţinut legătura cu directorul şcolii, astfel că nici un elev nu a avut de suferit. Toţi elevii au avut posibilitatea desfăşurării cursurilor online, dar comunitatea este într-un declin demografic destul de accentuat. Spun acest lucru cu mare durere, pentru că am fost unul dintre cei care a militat continuu pentru a crea condiţii copiilor, cu speranţa de a reveni la satul de odinioară. Tinerii pleacă şi nu se ştie dacă se mai întorc în sat, aproape fiecare familie este afectată de acest exod”, a declarat Nicolae Concioiu (foto), primarul localității din sudul județului nostru.

Etichete: , ,

Poți comenta aici

Alte articole de la Actualitate