Localnicii din Păușești-Măglași stau bine cu „sănătatea”


Medicii din Păușești-Măglași își desfășoară activitatea într-o clădire mare, reabilitată și dotată cu toate cele necesare. Edilul comunei, Alexandru Dediu, a avut grijă de „sănătatea” comunității pe care o reprezintă.
„Dispensarul medical este într-o clădire mare, unde activează trei medici: doi de familie și un stomatolog. Mai lucrează și trei asistente medicale. La acest capitol, pot spune că asistența medicală nu are de suferit. Medicii își desfășoară activitatea de zeci de ani la noi, iar cetățenii sunt mulțumiți de cum sunt tratați. Mai avem și două farmacii, un lucru bun dacă te gândești că localnicii nu mai sunt nevoiți să vină în Râmnic pentru tratamente”, a precizat primarul Dediu.
Edilul susține că, dacă va continua cu echipa primăriei și din vară încolo, va realiza alte obiective importante pentru comunitatea din Păușești-Măglași.