Du-te la...

Intonarea Imnului Național de Ziua Râmnicului

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

19 septembrie 2019

La Scundu, cicatricile lăsate de natură încă așteaptă finanțare


Advertisements

După cum vă anunțam și în edițiile noastre precedente, una din localitățile vâlcene cu magnet pentru intemperii și calamități a fost și rămâne Scundu. Relieful deluros a fost cauza principală a nenumăratelor probleme din ultimul deceniu, în special, cu alunecările de teren.
Edilul social-democrat Dumitru Blejan (foto) explică situația și oferă și un interval de așteptare pentru aceste probleme: „Avem nevoie de bani pentru cofinanţarea proiectelor. În primul rând ne trebuie fonduri pentru proiectul de introducere a gazelor naturale, dar şi pentru că mai avem lucrări restante, care au început cu bani alocaţi pentru situaţii de urgenţă. Avem o lucrare care se va derula în continuare pentru punctele vulnerabile care au fost stabilite prin proiect, cu bani din bugetul local. Noi trebuie să încheiem lucrările, pentru că punem în pericol drumul judeţean. Am primit bani pentru lucrările pe care le-am executat în valoare de 11 miliarde de lei vechi, suma fiind însă insuficientă pentru situaţia care este cunoscută la Scundu, şi aici mă refer la alunecările de teren din cauza izvoarelor existente în localitate.”

Etichete: , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Economie