La Sala Sporturilor „Traian”, DJST Vâlcea a organizat cursuri pentru accesarea fondurilor europene


Curs• 50 de tineri şi-au însuşit noţiunile de bază pentru atragerea banilor oferiţi de UE
În perioada 18 noiembrie – 2 decembrie, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vâlcea a organizat, pentru 50 de participanţi, un curs acreditat ANC. Acesta s-a desfăşurat în Sala VIP din incinta Polivalentei râmnicene în cadrul proiectului „Curs expert accesare fonduri europene”. Participanţilor le-au fost prezentate programele, axele şi domeniile în baza cărora pot fi accesate fondurile europene nerambursabile, cine poate aplica pentru aceste programe, cum trebuie elaborată cererea de finanţare, cum se face stabilirea obiectivelor şi activităţilor în cadrul proiectului, întocmirea bugetului, alături de analiza cost-beneficiu conform normelor europene privind elaborarea proiectelor finanţate din fonduri structurale şi proceduri de achiziţie publică.
„Participanţii s-au instruit şi au primit informaţii de specialitate, tinerii  formându-şi abilităţi de planificare, organizare, evaluare şi monitorizare a unui proiect finanţat din fonduri europene. Proiectul s-a încadrat în termenii stabiliţi şi a determinat în rândul tinerilor un interes deosebit în ceea ce priveşte participarea la diverse cursuri organizate de DJST Vâlcea. Proiectul „Curs expert accesare fonduri europene” a avut un real succes, tinerii exprimându-şi dorinţa de a mai participa la acest gen de activităţi”, se arată într-un comunicat emis de Biroul de presă al DJST Vâlcea.