La prima ședință ca prefect, Florian Marin le-a impus șefilor deconcentra­telor o primă regulă


Ieri, Florian Marin a condus prima ședință în calitate de prefect, având întâlnire cu persoanele vârstnice. Înainte de a dezbate tema întâlnirii, prefectul a făcut prezența în sală și a ținut să traseze o primă regulă. Prefectul de Vâlcea a impus ca regulă prezența la întâlniri în primul rând cu directorii instituțiilor publice, menționând că, în cazul unor absențe motivate, ca urmare a unor urgențe, să fie înștiințat din timp, în scris. Doar în astfel de situații, deconcentratele să fie reprezentate la ședințe de persoane delegate de directori.