La Openul european al echipelor de handbal feminin de la Gothenburg – Suedia, Rezultate bune pentru naționala Under 16


În această perioadă, la Gothenburg – Suedia se derulează Openul european al echipelor naționale de handbal feminin – sub 16 ani. 20 de selecționate au fost împărțite în patru grupe: Norvegia, Polonia, Suedia, Italia, Cehia – grupa A; Ungaria, Lituania, Olanda, Insulele Ferioe, Georgia – grupa B; Franța, Spania, Finlanda, Islanda, Azerbaijan – grupa C; Rusia, România, Slovacia, Elveția și Estonia – grupa D.
Selecționata țării noastre – pregătită de Carmen Buceski, Mia Rădoi și Liliana Ștefan – este compusă din următoarele jucătoare: Valentina Șoreanu, Valentina Ion, Mălina Bichir, Adelina Olaru, Bianca Voica, Alexandra Perianu, Ioana Necula, Natalia Marin, Raluca Rădoi, Alicia Gogîrlă, Andreea Tîrle, Angela Ștefania Stoica, Andreea Nicolau, Oana Borș, Ana Maria Stana, Corina Lupei. În grupa preliminară, româncele au înregistrat următoarele rezultate: 18 – 13 cu Rusia, 29 – 11 cu Estonia, 18 – 18 cu Elveția, 24 – 17 cu Slovacia. În grupa principală, fetele noastre s-au impus cu 19 – 16 în fața Cehiei și 29 – 21 în compania Spaniei. Ieri după – amiază, după închiderea ediției noastre, s-a disputat meciul cu Ungaria.