La Institutul Bancar Român, „O nouă manifestare culturală de elită”


Nu mai este nici o noutate pentru cititori că Ion Horăscu, primarul comunei Prundeni, este unul din iubitorii actului de cultură. După ce, săptămâna trecută, s-au derulat manifestările prilejuite de sesiunea de comunicări și dezbateri științifice „Știința, Istoria, Armata și Serviciile Speciale în Apărarea României” de la Ateneul Sătesc Prundeni (Zăvideni), iată că un alt act de cultură a prilejuit implicarea sa. Este vorba de lansarea cărții „Nicolae Titulescu – Arhive pierdute – Dosarul unei Recuperări”, autor George G. Potra. Evenimentul s-a desfășurat miercuri – 17.06.2015, orele 17.00, în aula „Costin Murgescu” din cadrul Institutului Bancar Român din București.
Moderatorul lansării a fost domnul Cristian Păunescu – consilier al guvernatorului Băncii Naționale sub egida căruia s-a desfășurat întreaga manifestare. Iar despre toate acestea au vorbit nume cunoscute ale literaturii și istoriei: Titus Vîjeu – scriitor, George Apostoiu – diplomat, istoricul Marian Ştefan, precum și președintele Fundaţiei Culturale „Lucian Blaga” Mugurel Sârbu, care alături de Centrul Cultural „Lucian Blaga” au editat cartea „Nicolae Titulescu – Arhive pierdute – Dosarul unei Recuperări”.
În aulă s-au aflat personalități marcante ale istoriei și literaturii române, diplomați, economiști, dar și primarul comunei Prundeni – Ion Horăscu, alături de directoarea Ateneului Sătesc, Domnica Mărcuși. Evenimentul s-a dovedit o manifestare reușită, la cocktail-ul oferit în final s-au degustat și vinuri din Podgoria Drăgășani, aparținând guvernatorului Mugur Isărescu.