La Biblioteca județeană, oaspeți din Republica Moldova


Sâmbătă, 27 iulie, cu începere de la ora 17.00, Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” va fi gazda unei acțiuni culturale deosebite, care face parte din suita evenimentelor aniversare organizate cu prilejul Zilelor Imnului Național (se împlinesc 171 de ani de la prima intonare într-un cadru oficial, în Râmnicu Vâlcea, a imnului „Deşteaptă-te, române!”). Astfel, în Holul Mare al instituției, se va desfășura vernisajul taberei de pictură „La Râmnic”, tabără aflată la cea de-a șaptea ediție. Vor fi prezenți artiști plastici din Republica Moldova. Organizatorii acestei acțiuni sunt reprezentanții Asociației „PlopART” și cei ai Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea.

Posting....