Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

26 octombrie 2020

La Aniversară: Școala Populară de Arte și Meserii Râmnicu Vâlcea – o jumătate de secol de rodnică activitate, fiecare an sub semnul înnoirilor


În acest an, Școala Populară de Arte și Meserii Râmnicu Vâlcea împlinește 50 de ani de activitate, ani de muncă asiduă, cu rezultate de excepție. Cu alte cuvinte, o jumătate de secol de rodnice împliniri în nobila misiune de instrucție și educație, care însumează zeci de generații de absolvenți prezenți astăzi în instituții de cultură naționale și internaționale, artiști valoroși în diferite domenii, dar și meșteri populari care promovează tradiția noastră românească.
Școala noastră, unde sunt mândră că lucrez alături de un colectiv de excepție, este o instituție publică cu caracter cultural, de educație permanentă și cu discipline speciale de spectacole, care își desfășoară activitatea în concordanță cu strategiile elaborate de Ministerul Culturii și Identității Naționale și care funcționează în subordinea Consiliului Județean Vâlcea.
Scurt istoric al școlii: a fost înființată cu 50 de ani în urmă, prin Hotărârea cu nr. 28 din anul 1970 a fostului Consiliu Popular Județean Vâlcea. An de an, școala noastră a făcut mari progrese, mai cu seamă după 1990, dezvoltându-se într-un context de sprijinire a culturii și a afirmarii spirituale a municipiului reședință de județ, având ca scop principal formarea unui număr cât mai mare de artiști pentru diversele formații, de a cultiva gustul pentru artă și diverse meserii la un număr cât mai mare de preșcolari, elevi, tineri și adulți. Activitatea instituției noastre se desfășoară cu concursul unor cadre de frunte, numărul cursanților crescând treptat. În prezent, numărul acestora este de aproximativ 500, având diferite vârste.
Activitatea de bază a Școlii Populare de Arte și Meserii din municipiul Râmnicu Vâlcea o constituie organizarea și desfășurarea unor cursuri de inițiere, aprofundare și de perfecționare în două domenii: artistic (coregrafie, muzică, arte plastice, artă dramatică) și meșteșuguri.
O nouă existență, un salt calitativ al activității noastre se produce în urma lucrărilor de reabilitare și reamenajare din ultimii ani, efectuate de către Consiliul Județean Vâlcea. Astfel, Școala Populară de Arte și Meserii din Râmnicu Vâlcea a devenit una dintre cele mai moderne instituții de acest gen din România. Studioul de înregistrări dotat cu aparatură de ultimă generație aduce plus-valoare instituției noastre.
Școala a reușit să-și construiască un destin de excepție și să se integreze cu demnitate în arealul cultural-artistic vâlcean și național. Cea mai elocventă expresie a ascensiunii sale o reprezintă inițiativele și manifestările dedicate promovării artei dospite în magma populară sau cultă, mărturie peste timp fiind concursurile și festivalurile intrate în calendarul cultural al județului Vâlcea, cât și în cel național, precum Concursul Național „Pianul a doua pasiune”, Festivalul tinerilor interpreți de muzică populară „Vâlcea, plai de cânt și dor”, „Festivalul Șanselor Tale”, Săptămâna educației permanente în România, Tabăra de iconografie desfășurată la Mânăstirea Arnota, Erasmus +, Proiectul european „Adult Reg” etc. Tot pe seama Școlii Populare de Arte și Meserii Râmnicu Vâlcea punem, spre meritul ei incontestabil, ancorarea județului Vâlcea la valorile transnaționale, mai cu seamă prin schimburile cultural-artistice europene pe care le-a inițiat și realizat cu eforturi și înalt profesionalism, în perioada anilor 2002-2016, în Grecia, Germania, Franța, Cehia, Ungaria și Austria, având ecouri în plan european de care suntem mândri.
Cândva, Emil Cioran scria: „de n-am fi avut suflet, ni l-ar fi creat muzica.” Nouă, sufletul cu care am muncit ni l-a creat și muzica și pasiunea Când trecem în al 51-lea an de activitate, angajamentul nostru este ferm: vom munci în continuare cu tot mai mult suflet. Iar acest suflet nu are cum altfel să înflorească dacă nu cu dragoste, bunătate și cu multă, multă pasiune. Ne vom înarma cu aceste trei „arme” și sufletul colectivului de muncă al școlii noastre nu va cunoaște niciodată desnădejdea.
• Prof. Doina GĂNESCU, manager Școala Populară de Arte și Meserii Râmnicu Vâlcea

Etichete: , , , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Cultura