Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

31 iulie 2021

Invitație la două evenimente de elită


Lansarea colecției de carte BIBLIOTECA VÂLCEA și ÎNTÂLNIRE CU SHAKESPEARE, în interpretarea actorului Vasile Pupeza (Pittsburg-SUA)

Vitralii
Al doilea văr al lui Shakespeare

Vasile PupezaPrimul este, se ştie, Marin Sorescu, scriitorul complet al literaturii române. „Singur printre poeţi”, care a cercetat, mai întâi, „Moartea ceasului” – şi, văzând că nu mai este loc pe pământ, a ales „Ieşirea prin cer”. Între cer şi pământ, într-o stea sau poate în cabina unui teatru, l-a (re)descoperit pe Shakespeare. A constatat că seamănă foarte bine unul cu altul – ca nişte rude apropiate – şi a decretat: este vărul meu, Shekspeare; sunt vărul lui, Marin. Şi de atunci, vărul Shakespeare nu s-a mai dezlipit de sufletul vărului Sorescu. Într-atât de puternică a fost îngemănarea, încât, ca şi vărul său William, şi Marin, călcându-i pe urma finală, a plecat să moară puţin.
Iată, însă, că apare, acum, cel de-al doilea văr al lui Shakespeare: este artistul Vasile Pupeza – un actor de la Teatrul Mic (pe când acesta era mare!) din Bucureşti, care, în plină forţă creatoare, în urma unor neînţelegeri şi nedreptăţi ce i se făceau (ca multora ce nu încăpeau în tiparele patului lui Procust) a cerut să plece din ţară, optând („de bună voie şi nesilit de nimeni”; zicală care circula, pe vremuri, pe la Serviciul Paşapoarte) pentru autoexil. Unde? Acolo unde se zice că „fie pâinea cât de rea, tot mai bine e-n America” (zicere care, după 1989, şi-a arătat, pentru cei întorşi cu gânduri bune, o a doua, crudă, faţă a medaliei: ”Fie pâinea cât de rea / Chiar şi-aici, în ţara ta, / Tot ţi-o fură cineva”).
Vasile Pupeza a aterizat în America (după „dezintexicarea” ideologică semestrială în Italia) pe când la Bucureşti se aprindeau focurile subterane ale unei aşa-zise revoluţii. Cotitură socială care, pe lângă câteva alte avantaje cetăţeneşti (şi numeroase alte dezavantaje) a eliberat dreptul la opinie şi dreptul la călătorire. (În paranteză spun că, pe atunci, prin 1990, se înfiripa maneaua „Iliescu, tropa-tropa / Am pornit prin Europa…”).
Dar Vasile Pupeza a răstălmăcit maneaua altfel: să se întoarcă la locul de unde fusese nevoit să plece: acasă. Ca orice ardelean cu gândirea profundă şi analitică, el fiind un veritabil năsăudean, a stat şi a cugetat un timp. Până una-alta, va veni anual să sărute pământul ţării şi mormântul părinţilor din Năsăud; apoi, mai vedem, mai cugetăm…
afis_evenimentA ales toamna – anotimpul bogat şi luminos ca o gutuie coaptă. Dar, în comparaţie cu „fiul rătăcitor” din Biblie, el n-a venit (doar) la „viţelul cel gras”; a pregătit pentru fiecare întâlnire cu compatrioţii câte un recital poetic de amplă respiraţie: Eminescu, Topârceanu, Coşbuc – spectacole susţinute, de regulă, în spaţiul Centrului cultural „Calderon”, prin amabilitatea doamnei directoare Elena Scurtu şi a poetului George Anca. Recitalurile au fost prezentate şi în alte spaţii bucureştene, precum şi în provincie, în Năsăudul natal.
Întâlnirea din toamna aceasta a consacrat-o lui Shakesteare. Prima punere în scenă, tot la „Calderon” (datorită aceloraşi binevoitoare gazde). N-a fost un simplu recital; a fost un autentic spectacol – cu regie, personaje, muzică, schimbări de decor. Atât de firesc ni l-a adus pe Shakespeare alături de mintea şi inima noastră, încât este uşor de priceput că actul acesta nu-l putea face decât cineva apropiat de marele Will; o rudă, mai ales. De aceea n-am ezitat când l-am numit pe Vasile Pupeza al doilea văr al lui Shakespeare; convins că decizia mea ar fi fost cu bucurie acceptată de cel plecat să doarmă puţin, ştiut fiind cât de mult ţinea marele dramaturg la actori, care alcătuiau familia lui, viaţa lui.
Spectacolul a avut mai multe faţete, dintre care am desprins trei direcţii importante: 1. Valabilitatea, peste timp, a replicii sociale (de ce nu? şi politice!) din scrierile (piese, sonete etc.) shakespeare-iene („Smintită lume, smintită rânduială / Când totul este strâmb / Când înţeleptul trebuie să se plece / În faţa prostului cu punga plină / Când legea nu te apără de crimă / De ce să-ngădui ca un hoit trufaş / Judecător şi gâde să ne fie / La adăpostul temerii de legi?”); 2. Sentimentul înălţător, pur şi purificator, al iubirii („Înamoraţi la culme, noi îţi slăvim doar mersul / Căci imnul nu-l încape nici cer, nici universul”; „Ai milă şi-ndurare, păcatul meu se ştie / Iubirea, prin iertare, rodeşte şi-n pustie”; „Sătul de toate, mi-aş dori pieirea / Dar dacă mor eu, cui îi las Iubirea?”); 3. „A fi sau a nu fi” – condiţia umană, filosofia shakespeare-iană („Ce-i omul dacă n-are alta gând pe lume / Decât să doarmă şi să se îmbuibe? / Un dobitoc, şi alt nimic mai mult / Desigur, cel ce ne-a făcut cu-atâta / Cuprindere de minte să vedem / Ce-a fost şi ce va fi nu ne-a-nzestrat / Cu-această judecată şi putere / Dumnezeiască, pentru-a le lăsa / Să prindă mucegai în sinea noastră”.
Recitalul este susţinut, în parte, în limba engleză.
…Actorul Vasile Pupeza va mai susţine un spectacol în Bucureşti; apoi încă două, la Rm. Vâlcea: la Teatrul „Ariel” şi la Biblioteca judeţeană „Antim Ivireanul” – la invitaţia scriitorului Ioan Barbu, a actriţei Doina Migleczi, directoarea Teatrului şi a universitarului Remus Grigorescu, directorul Bibliotecii.

Ion Andreiţă

Poți comenta aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Cultura