Începe Săptămâna Armatei


a1 a2 a3 a4

• Militarii vâlceni sărbătoresc 70 de ani de la acţiunile de eliberare  a teritoriului naţional – 25 octombrie 1944

Ziua de 25 Octombrie reprezintă un moment cu valoare de referinţă, atât pentru cei care poartă cu onoare şi mândrie uniforma militară, cât şi pentru întregul nostru popor. Este ziua în care ostaşii Armatei Române au pus capăt ocupaţiei străine, eliberând ultimele plaiuri de pământ românesc. Armata a luat fiinţă, s-a transformat, în pas cu cerinţele vremurilor, a dăinuit în timp, depăşind obstacole care păreau de netrecut, având ca temelie de neclintit devotamentul, curajul, puterea de muncă şi de sacrificiu a bravului ostaş român. Prin semnificaţia sa, această zi readuce în memoria noastră, a tuturor, faptele de arme ale ostaşilor români căzuţi pe câmpurile de luptă pentru apărarea fiinţei naţionale şi a gliei strămoşeşti, pentru libertate şi siguranţă naţională. Momentele relevante ale istoriei Armatei României demonstrează că permanent am ştiut să ne dezvoltăm în sprijinul naţiunii române, dar mai ales am ştiut să luptăm pentru păstrarea identităţii şi independenţei acesteia. Eroii noştri sunt la loc de cinste în cartea de aur a istoriei neamului, sângele acestora, vărsat pe câmpurile de bătălie, demonstrând curajul, spiritul de sacrificiu şi dragostea de patrie ce a animat întotdeauna militarii români, din cele mai îndepărtate vremuri până în prezent. Armata României de astăzi este modernă, bine antrenată şi performantă. Militarii români participă la misiuni de menţinere a păcii şi de instruire pe mai multe continente, în operaţii desfăşurate sub egida ONU, NATO, UE  şi OSCE. Prin ferma angajare cu efective militare în zonele de conflict, România demonstrează, cu puterea faptelor, că are capacitatea şi determinarea să acţioneze, alături de aliaţi, pentru asigurarea păcii şi stabilităţii în lume. Peste tot unde acţionează, militarii români sunt recunoscuţi ca adevăraţi profesionişti, capabili să facă faţă cu succes noilor provocări, într-o perioadă în care se schimbă frecvent misiunile forţelor, în care apar noi modalităţi de gestionare a conflictelor, noi tehnologii şi forme moderne, complexe, de îndeplinire a acţiunilor militare. Tenacitatea eforturilor cotidiene şi de multe ori anonime ale fiecăruia dintre noi, generează liniile de forţă pe care se sprijină încrederea cetăţenilor patriei noastre. Militarii români, printre care se numără şi geniştii vâlceni, au avut un rol important în consolidarea prestigiului internaţional al ţării noastre. Militarii sunt cei mai buni ambasadori ai imaginii României în lume.
Este o datorie sfântă pentru fiecare dintre noi să dăm, de Ziua Armatei României, onorul solemn camarazilor noştri căzuţi la datorie şi să omagiem cu deosebit respect şi recunoştinţă sacrificiul lor. Alegând cariera armelor nu am ales o meserie, ci ne-am asumat un destin şi o misiune pe cât de dificilă, pe atât de onorantă. Avem de îndeplinit, sub puterea Jurământului, o datorie sacră, pe care o vom duce la bun sfârşit urmând cele mai importante lecţii ale vieţii – devotament, patriotism, curaj şi datorie. În garnizoana Rm. Vâlcea, activităţile dedicate sărbătoririi Zilei Armatei României cuprind o multitudine de manifestări cultural-artistice şi sportive, dintre care menţionez:
13-24.10.2014, întreceri sportive în cadrul Cupei 25 Octombrie, competiţie la care s-au înscris loturile sportive ale mai multor instituţii din municipiu, la disciplinele: tenis de masă individual şi pe echipe, volei şi minifotbal. Decernarea câştigătorilor competiţiilor sportive va avea loc vineri, 24 octombrie, la sediul Centrului;
13-31.10.2014, expoziţie de obiecte ceramice, organizată de Cercul Militar Rm.Vâlcea în colaborare cu Şcoala de Arte şi Meserii Rm.Vâlcea;
22.10-23.10.2014, derularea unei acţiuni cu tema ,,Ziua Armatei României în şcoli” –  activitate desfăşurată în parteneriat de Centrul Militar Judeţean, prin Biroul de Informare Recrutare, la care vor participa elevi ai Colegiului Militar ,,Mihai Viteazul” din Alba Iulia, precum şi absolvenţi ai Academiei Forţelor Terestre ,,Nicolae Bălcescu” din Sibiu, dar şi militari care se află la diferite cursuri de pregătire/instruire în cadrul Centrului de Instruire pentru Geniu – singura instituţie de formare continuă în arma geniu din ţară. Această acţiune se va desfăşura la Colegiul Energetic Rm.Vâlcea – 22.10.2014 (10.00-12.00) şi la Şcoala gimnazială nr. 10 Rm.Vâlcea – 23.10.2014 (10.00-12.00), unde vor fi prezentate tipuri de misiuni executate în teatrul de operaţii Afganistan, echipamente şi armament din dotarea unităţii, precum şi un exerciţiu demonstrativ privind modul de acţiune al echipei EODD – detectarea unor materii explozive cu ajutorul câinelui dresat „Biţă” – un câine special dresat în detectarea materialelor explozive, primul câine care a participat la acţiuni militare în afara teritoriului naţional, în 2012, în Afganistan;
23.10.2014, orele 13.30, concert susţinut de Corul Academic ,,EUPHONIA” al Filarmonicii de Stat Ion Dumitrescu, organizat de Cercul Militar Vâlcea în sala de festivităţi a Centrului;
24.10.2014, între orele 10.00-11.00 – Simpozion dedicat Zilei Armatei României cu tema ,,70 de ani de la acţiunile de eliberare a teritoriului naţional – 25 octombrie 1944”, la care au fost invitaţi să participe militari activi, în rezervă şi în retragere, reprezentanţi ai administraţiei publice locale, istorici, arhiepiscopul Râmnicului, reprezentanţi ai Asociaţiei Naţionale cultul Eroilor ,,Regina Maria” – filiala Vâlcea, reprezentanţi ai Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional, preşedintele Forumului Cultural al Râmnicului, ocazie cu care vor fi  evocate momente relevante ale istoriei Armatei României, care vor demonstra că militarii români au acţionat în sprijinul naţiunii române, dar mai ales au luptat pentru păstrarea identităţii şi independenţei statului român;
25.10.2014, începând cu ora 10.00, ceremonialul militar şi religios la Monumentul Independenţei din centrul municipiului – loc cu o mare încărcătură patriotică. Ceremonialul militar va fi condus de către colonelul Dan MARIN – comandant al garnizoanei Râmnicu Vâlcea. La activitate, au fost invitaţi să participe reprezentanţi ai administraţiei publice locale, parlamentari locali, militari activi, în rezervă/ retragere, veterani de război şi urmaşi ai acestora, personalităţi de seamă ale culturii vâlcene, reprezentanţi ai Arhiepiscopiei Râmnicului, elevi ai şcolilor din municipiu, precum şi cetăţeni ai municipiului.

Mr. Florentin DUMAN – ofiţer de informare şi relaţii publice al Centrului de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN ,,Panait Donici” din Rm. Vâlcea