Incendiu la o casă nelocuită din Păușești-Măglași


incendiu_perisaniPompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” Vâlcea au intervenit, în data de 30 octombrie, la ora 15.36, pentru stingerea unui incendiu produs în localitatea Păuşeşti-Măglaşi, satul Văleni, în gospodăria unui localnic, la o casă bătrânească nelocuită. Până la stingerea incendiului, flăcările au mistuit acoperişul casei construit din lemn cu învelitoare din plăci de azbociment, pe o suprafaţă de aproximativ 3mp. La scurt timp de la sosirea pompierilor la locul intervenţiei, incendiul a fost stins. Conform primelor estimări, valoarea pagubelor totalizează aproximativ 1000 de lei. Cercetările preliminarii efectuate la faţa locului arată că incendiul s-ar fi declanşat în urma folosirii în mod intenţionat a unei surse de aprindere de către o persoană necunoscută.