Incendiu de amploare la Călimănești


Miercuri noaptea, la ora 00.24, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea au fost solicitaţi pentru stingerea unui incendiu produs la o casă în Călimăneşti, strada General Magheru.  Până la stingerea incendiului, au ars: acoperişul casei, construit din lemn cu învelitoare din ţiglă,  pe o suprafaţă de circa  140 mp; obiecte de mobilier din 3 camere şi 15 covoare. Incendiul a fost stins în cooperare cu SVSU Călimăneşti. Cauza probabilă, stabilită în urma cercetărilor preliminarii, se pare a fi  intrarea în contact a scânteilor cu materialele combustibile din cauza deteriorării coşului de evacuare a fumului. Pentru evitarea unor situaţii asemănătoare, trebuie respectate următoarele reguli: verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a coşurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii; coşurile de fum trebuie curăţate periodic pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare; coşurile de fum trebuie izolate termic faţă de elementele combustibile ale planşeului sau acoperişului (grinzi, astereală de lemn şi altele asemenea).