Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

20 noiembrie 2019

În week-end, Mai multe intervenții grele pentru pompierii vâlceni


În zilele de sâmbătă și duminică, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „General Magheru” al judeţului Vâlcea au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea a patru incendii de vegetaţie uscată. Incendiile au izbucnit în localităţile: Fârtățești (a ars vegetația pe circa cinci ha); Mihăești (a ars vegetația pe 1.500 mp.); Drăgoești (a ars vegetație uscată pe cca. două ha.); Lăcusteni (a ars vegetație pe circa un hectar).
Pentru stingerea flăcărilor au acționat atât pompieri militari din cadrul ISU cât și membrii SVSU din localitățile amintite. Cercetările preliminare efectuate la fața locului arată că incendiile s-ar fi declanșat în urma folosirii focului, fără respectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor.
Tot pompierii militari din cadrul ISU „General Magheru” au intervenit, pe 26 octombrie, în jurul orei 15.30, în comuna Șirineasa, pentru stingerea unui incendiu produs la un autoturism. „Flăcările s-au declanșat în zona compartimentului motor, iar până la stingerea acestora au ars elementele combustibile din zona motorului și habitaclu. Cercetările preliminare efectuate la fața locului arată că incendiul s-ar fi declanșat în urma producerii unui scurtcircuit la instalația electrică”, au transmis reprezentanții ISU Vâlcea cu privire la intervenția desfășurată în Șirineasa.

Publicitate

Etichete: , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Actualitate