Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

30 septembrie 2020

În Vâlcea, FORȚE NOI în lupta contra COVID


Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au intensificat activitățile de informare și de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă.
Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiștii alături de efective de jandarmi și polițiști locali au desfășurat ample controale pe întreaga rază a județului Vâlcea, pentru respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2. Au fost verificate 262 societăți comerciale/persoane fizice autorizate/locații, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. Au fost legitimate și verificate 953 de  persoane și au fost verificate 72 de mijloace de transport. Echipele mixte de control au depistat 30 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, acestea fiind sancționate contravențional, conform Legii nr. 55 din 2020. De asemenea, au fost aplicate alte trei sancțiuni contravenționale pentru încălcarea legislației pe linie economică.
„Aceste acțiuni preventive vor continua pe toată perioada stării de alertă, pentru sănătatea și siguranța cetățenilor, cărora le recomandăm să respecte în continuare măsurile de protecție sanitară și distanțare fizică, în scopul prevenirii infectării și răspândirii Sars-CoV 2.  Vă rugăm să vă conformați regulilor de bază recomandate de autorități, de la care este necesar să nu vă abateți în această perioadă, pentru ca noi toți să rămânem sănătoși: purtarea corectă a măștii de protecție, aruncarea acesteia după folosire într-un recipient de gunoi cu capac, urmată imediat de spălarea mâinilor cu apă și săpun și/sau dezinfectarea cu soluții pe bază de alcool; spălarea frecventă a mâinilor cu apă și săpun și folosirea de soluții dezinfectante pe bază de alcool; păstrarea distanței de cel puțin 1,5 metri între persoane; curățarea periodică a suprafețelor de contact (mânere, mese etc.) cu soluție dezinfectantă; în cazul apariției simptomatologiei specifice COVID-19, se va apela numărul unic de urgență 112; consultarea periodică a site-urilor oficiale, în vederea informării asupra evoluției prevederilor legislative privind limitarea răspândirii îmbolnăvirilor cu noul coronavirus”, se arată într-un comunicat transmis de către polițiștii vâlceni.
• Biroul de presă al IPJ Vâlcea

Etichete: ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Comunicate