În Cupa României, Flacăra Horezu va întâlni o fostă deținătoare a trofeului


Chiar dacă evoluează în Liga a III-a de fotbal, Flacăra Horezu a eliminat deja două echipe din Liga a II-a în Cupa României și a ajuns să se lupte cu o formație din primul eșalon valoric. Echipa horezeană s-a impus, miercuri după-amiaza, în fața grupării argeșene Campionii Pitești din Liga a II-a (scor 2-1). Acest succes istoric a adus calificarea formației horezene în șaisprezecimile de finală ale Cupei României, între cele mai bune 32 de echipe din țară.
Joi, la orele prânzului, în urma tragerilor la sorți care s-au desfășurat la sediul Federației Române de Fotbal, horezenii au aflat și numele adversarei pe care o vor întâlni în faza următoare a competiției. Este vorba despre Astra Giurgiu, o fostă deținătoare a trofeului Cupei României. Meciul se va disputa între 24 și 26 septembrie, cel mai probabil la Horezu (dar numai în cazul în care nici o televiziune nu își va manifesta interesul pentru a transmite partida).