Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

1 decembrie 2020

În atenția tinerilor iubitori de literatură: concurs național de poezie și proză scurtă „Memorialul Alex Parolea-Moga”, prima ediție Mălaia-Vâlcea, 2020


În perioada 28 septembrie – 18 octombrie 2020, inclusiv, timp de 21 de zile, tinerii creatori de literatură, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, pot trimite lucrări pentru Concursul Naţional de Poezie și Proză scurtă „Memorialul Alex Parolea-Moga”, prima ediție, Mălaia – Vâlcea, 2020.
Concursul, organizat de revista pentru literatură, artă și civilizație „Rotonda valahă” și Asociația Culturală „Curierul de Vâlcea”, în parteneriat cu Primăria Comunei Mălaia din județul Vâlcea, are ca scop menţinerea în memoria creațiilor literare și a tineretului a trăirilor autentice din universul satului românesc. Toate lucrările literare (ortografiate corect și scrise cu diacritice) se vor trimite pe adresa de e-mail: concurs@accv.ro. Celor trei poezii sau prozei concurenții vor atașa o fișă care va cuprinde un scurt CV (numele și prenumele, data și locul nașterii, profesia, adresa de domiciliu, nr. de telefon, adresa e-mail). Concurenții de la secțiunea poezie vor trimite, fiecare, maximum trei poezii (de mărimi potrivite), iar cei de la secțiunea proză scurtă vor prezenta în concurs doar o singură lucrare de aproximativ 2.000 de cuvinte. Poeziile și proza vor fi trimise într-un fișier atașat, tehnoredactate în word, TNR 12. Oricare concurent poate participa cu producții literare la ambele secțiuni. Relaţii (strict necesare) la telefon: 0722.338.158 sau 0350.407.600 (zilnic, numai între orele 11.00 – 14.00).
Juriul, alcătuit din personalități literare din mai multe județe ale țării, autori consacrați ai revistei „Rotonda valahă”, va selecta cele mai reușite lucrări pentru atribuirea următoarele premii:
• Trofeul „Alex Parolea-Moga”, din partea Comunei Mălaia;
• Premiul I, II, III, atât la poezie, cât și la proză;
• Câte un premiu special al juriului pentru fiecare secțiune.
Creațiile literare ale primilor zece clasați din fiecare secțiune vor fi publicate într-un volum, care va apărea sub egida Editurii „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea (director, Ioan Barbu). Toţi concurenții vor primi diplome de participare, iar cei premiați și câte o Diplomă de excelență. Rezultatele concursului vor fi publicate pe site-urile și blogurile revistei „Rotonda valahă”, în revista din trimestrul IV 2020, în cotidianul „Curierul de Vâlcea”, precum şi în reţelele de socializare partenere.
Jurizarea se va face în perioada 19-23 octombrie 2020, iar comunicatul de presă cu rezultatele concursului va fi publicat duminică, 25 octombrie 2020. Faza finală a concursului literar va avea loc duminică, 1 noiembrie 2020, când se va comemora un an de la trecerea în lumea celor drepți a reputatului scriitor de veșnică pomenire Alex Parolea-Moga. Premiile (în bani și cărți) se vor înmâna la Pensiunea Alpina din Malaia, situată într-un decor montan de poveste.

Etichete: , , , ,

2 Răspunsuri “În atenția tinerilor iubitori de literatură: concurs național de poezie și proză scurtă „Memorialul Alex Parolea-Moga”, prima ediție Mălaia-Vâlcea, 2020”

  1. Lina Ceausu
    2 octombrie 2020 din 17:44

    Avem ziarul online Lumea Satului Arges online.Asa scrieti in explorer, vorbeste ziaristul Gheorghe Savu de sat.Biserica din Malaia Aries notar cu nevasta Joia vanzator bisericesc, inclus precum satul Gura Lotrului in vama limitrofa Arges in ascunsul notarial istoric, este vama soldatilor contrafort cu Ardeal monolitul muzeu, la Proieni cu biserica lui Mihai Viteazul, in satul Proieni si castelul Mariei Tereza in Talmaci.Satul Blidari, cica Arxardava izvoare minerale, era o Tabacarie pe parau in Deal Domeniu de vanatoare monarchist.Padurarul ecologist neamt, aveam o uniforma cu osisor, in piept.

  2. Lina Ceausu
    2 octombrie 2020 din 17:46

    Ziarul Argesul.ro.

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Cultura