„În acest an, se vor reabilita 120 kilometri de drumuri”


• afirmă vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Romulus Bulacu

Conform spuselor vicepreşedintelui Romulus Bulacu de la Consiliul Judeţean, instituţia are în vedere, pentru acest an, reabilitarea a 120 de kilometri de drumuri judeţene, realizarea depozitului de deşeuri de la Roeşti, modernizarea cazanului 5 de la CET Govora, dar şi continuarea unor proiecte la domeniul schiabil de la Voineasa. „Ne preocupă, în primul rând ,definitivarea tuturor proiectelor care încă mai sunt în derulare şi, mă refer la proiectele cu finanţare europeană. Dacă drumurile judeţene sunt realizate în proporţie de 99%, Spitalul Judeţean are o realizare de aproximativ 90%, problema care rămâne în discuţie ar fi legată de finalizarea proiectului «Mirajul Oltului» de la Călimăneşti. Vom face toate demersurile astfel încât încheierea lor să fie optimă şi când spun optimă mă refer şi la o economisire a fondurilor din bugetul propriu”, a afirmat Bulacu.
„Modernizarea unor infrastructuri din turism şi reabilitarea energetică a instituţiilor din subordinea Consiliului Judeţean sunt, de asemenea, importante. La domeniul schiabil de la Voineasa mai este cam 8% din definitivarea investiţiei şi continuarea unor proiecte pentru perioada de vară. Este o preocupare importantă pentru ca acolo să se dezvolte într-adevăr o staţiune turistică de interes naţional. În paralel, am făcut deja demersuri pentru modernizarea cel puţin a Drumului Naţional 7A, în prima parte Vidra – Petroşani, foarte important pentru dezvoltarea zonei”, a mai spus Romulus Bulacu.