În această perioadă, la Primăria Râmnicului se evaluează ofertele pentru Piaţa centrală


În această perioadă, la Primăria Râmnicului se evaluează ofertele celor cinci firme care s-au prezentat la licitaţia pentru modernizarea Pieţei Centrale „Sper ca procedura de evaluare să se încheie cât mai repede şi să nu fie contestaţii ca să se prelungească prea mult începerea lucrărilor. După ce încheiem contractul de executare, vom preda amplasamentul. O să solicit constructorului să înceapă cu realizarea bretelei de legătură între Piaţă, pe la «Apicola», către strada General Magheru, pentru a uşura circulaţia în zonă. Cel mai pesimist termen pentru încheierea contractului de execuţie este undeva la jumătatea lunii iulie”, a declarat primarul Gigi Matei.