HOȚII DIN VAIDEENI au fost prinși!


În data de 10 noiembrie, polițiștii Secției 7 Rurală Măldărești au dispus reținerea pentru 24 de ore față de doi bărbați, de 30, respectiv 32 de ani (domiciliați în comuna Vaideeni). Cei doi sunt bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat.
„În fapt, la data de 8 noiembrie, în jurul orei 17.00, cei doi bărbați ar fi pătruns în locuința persoanei vătămate, din comuna Vaideeni, de unde ar fi sustras două motofierăstraie (drujbe), un telefon mobil, un laptop, obiecte vestimentare și bani, fiind creat un prejudiciu total în cuantum de aproximativ 7.000 de lei. Polițiștii au depistat bunurile sustrase în dimineața zilei de 9 noiembrie a.c., în urma perchezițiilor efectuate la domiciliile celor două persoane bănuite de comiterea infracțiunii de furt calificat. Acestea erau bine ascunse, unele dintre ele fiind chiar îngropate în pământ. Bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor urmând a fi predate persoanei vătămate”, au informat polițiștii vâlceni.
La perchezițiile domiciliare au participat și polițiști de investigații criminale și criminaliști din cadrul Poliției Horezu.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au anunțat că vor continua cercetările, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, pentru documentarea întregii activități infracționale a celor doi bărbați.
• Material realizat cu sprijinul IPJ Vâlcea