Guvernul a alocat 176.328 lei pentru UNA DINTRE CELE MAI SĂRACE LOCALITĂȚI din județ


Se efectuează plăți de aproape 60 milioane de lei pentru investiții realizate prin PNDL
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a virat, recent, suma de 59.985.517 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 95 de obiective de investiții realizate prin etapele I și II ale Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Astfel, pentru etapa I, a fost achitată suma de 6.614.386 de lei pentru nouă obiective, iar pentru etapa a II-a a programului au fost decontate facturi în valoare de 53.371.131 de lei pentru 86 de obiective.
Neamț, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Vrancea sunt puținele județe care compun lista actuală. Pe această listă, cu 176.328 lei alocați, comuna Făurești este singura localitate vâlceană care va primi bani din recenta tranșă guvernamentală.
Sursă foto: Arhivă