Du-te la...
Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

14 noiembrie 2019

Gutău elimină suspiciunile: „Am colaborat perfect cu PSD și voi colabora până la sfârșitul mandatului”



Mircia Gutău a infirmat categoric zvonurile lansate de «gurile rele» care au început să prevestească posibila rupere a alianței PER-PSD, care funcționează la nivelul Consiliului Local Râmnicu Vâlcea și la nivelul Consiliului Județean Vâlcea. Prezent la recepționarea lucrărilor de modernizare a unor străzi din Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău a explicat, amănunțit, motivele pentru care alianța dintre PER și PSD nu se va rupe.
„Am sprijinit PSD-ul pentru tot ceea ce se face în Râmnicu Vâlcea. Pentru a face aceste sute de proiecte îți trebuie acordul în Consiliul Local, unde am o alianță cu Partidul Social Democrat. Cum mi-ar fi stat mie acum să apar la braț cu PNL-ul sau cu alții, USR-ul nici nu e în Consiliul Local. Dar cu PNL-ul care tot timpul s-a opus proiectelor Râmnicului? Cum puteam eu? Nu îmi pica fața? Și atunci eu am ales omul și nu partidul. Deci, oamenii de la Partidul Social Democrat sunt niște oameni extraordinari cu care am colaborat perfect și voi colabora în continuare până la finalul mandatului cu ei pentru că lucrurile au mers perfect și în folosul vâlcenilor. Ei, cei dinaintea mea, au colaborat așa de bine încât au tăiat bretelele. Și s-a făcut un pod, aduceau camioanele în centrul orașului și s-au înghesuit la 11 iunie. Noi, cei care, așa zic ei, am fost sancționați, facem aceste bretele pe care le vom inaugura în noiembrie. (…) Deci, vom continua această legătură cu PSD-ul pentru că este pentru prima dată în istorie când Consiliul Județean colaborează cu Primăria Râmnicului ca persoană, nu ca partid… mă interesează mai puțin ca partid”, au fost vorbele ferme ale primarului Mircia Gutău.

Advertisements

Etichete: , , , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Actualitate