Ghinion teribil: O BRUTĂRIE A LUAT FOC de la o mașină!


Marți, 22 martie 2022, în jurul orei 14.50, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Magheru” al județului Vâlcea au fost solicitați să intervină pentru o misiune destul de dificilă. Ajutorul lor a fost solicitat pentru stingerea unui amplu incendiu, care risca să se întindă și mai mult, izbucnit la sediul unei brutării din comuna Mădulari.
Pentru stingerea incendiului, la fața locului s-au deplasat cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă. Ajunși la fața locului, pompierii au constatat că flăcările se manifestau generalizat la nivelul acoperișului brutăriei și la un autovehicul parcat în imediata apropiere.

Prăpădul a pornit de la o mașină parcată în apropierea brutăriei

Pompierii au anunțat că, până la stingerea incendiului, au ars: două autoutilitare parcate în imediata apropiere a brutăriei (una funcțională și alta defectă); acoperișul brutăriei construit din lemn cu învelitoare din tablă pe circa 220 metri pătrați, o magazie din lemn cu suprafața de 60 metri pătrați, patru metri cubi de lemn de foc, un generator electric trifazic. De asemenea, au mai ars: o mașină trifazică pentru spart lemne, două motofierăstraie, centrala termică, o instalație pentru dedurizarea apei, instalația electrică, un generator trifazic, accesorii folosite în procesul de panificație, branșamentul electric de 380 V și o parte din documentele firmei.
„După mai bine de trei ore de la sosirea pompierilor la locul intervenției, incendiul a fost lichidat. Au fost salvate: clădirea brutăriei, clădirea sediului administrativ în suprafață de 160 metri pătrați, utilaje folosite în brutărie a căror valoare a fost estimată la circa 200.000 euro. Cercetările preliminare efectuate la fața locului arată că flăcările s-ar fi declanșat în urma producerii unui scurtcircuit la una dintre utilitarele aflate în apropierea brutăriei, flăcările propagându-se la clădirea situată la distanță foarte mică de incendiu”, ne-au informat polițiștii vâlceni.
• Material realizat cu sprijinul ISU Vâlcea

Posting....