Flacăra Horezu şi CS Şirineasa, campioane de toamnă în Liga a IV-a


• cele două grupări au câştigat uşor meciurile din ultima etapă
• primele două runde din retur sunt programate în cea de-a doua parte a lunii noiembrie

Week-end-ul trecut, întrecerea de „Elită” a fotbalului din judeţul nostru şi-a consumat ultimul episod din tur. Aşa după cum vă anunţam săptămâna trecută, echipele Flacăra Horezu şi CS Şirineasa erau marile favorite pentru câştigarea şefiei în cele două serii. Iar acestea nu şi-au dezamăgit suporterii în partidele din ultima etapă a turului, ele adjudecându-şi titlurile neoficiale de „campioane de toamnă” ale Ligii a IV-a vâlcene.
În Seria Nord, cele mai puternice echipe nu au întâmpinat prea multe probleme în ultima etapă din turul campionatului și au bifat simple meciuri de trei puncte. Deținătoarea trofeului și lidera la zi a întrecerii, Flacăra Horezu, a câștigat în fața galicenilor de la Topologul Galicea, „olarii” impunându-se la scor de neprezentare. Minerul Ocnele Mari a fost însă performera seriei în ceea ce privește numărul golurilor marcate. „Ortacii” au scuturat zdravăn poarta fotbaliștilor de la AS Pietrari, marcând de șapte ori, fără să primească gol. Tot pe teren propriu a evoluat și Cozia Călimănești, o altă formație aflată în plutonul fruntaș. Jucătorii din stațiune au trecut, cu ceva emoții, de Chimia Râmnicu Vâlcea, scor 4-2. Marea surpriză a rundei s-a consemnat la Vlădești, acolo unde Stajarul din localitate s-a înclinat în fața fostei campioane Posada Perișani. În urma acestor rezultate, Flacăra Horezu și-a adjudecat titlul neoficial de campioană de toamnă în Seria Nord, echipa din Capitala ceramicii românești având acumulate nu mai puțin de 42 de puncte. Următoarele poziții la finalul turului sunt ocupate de formațiile Stejarul Vlădești 36p, Minerul Ocnele Mari 30p și Cozia Călimănești 30p.
Trecând în Seria Sud, întâlnim o situație foarte asemănătoare celei consemnate în ultima rundă în partea fotbalistică de nord a județului. Și aici favoritele și-au câștigat meciurile, continuând umăr la umăr lupta pentru ocuparea primelor două poziții, singurele care, la finalul campionatului, asigură prezența în play-off. Liderul la zi al întrecerii, CS Șirineasa, a reușit să se mențină în confortabilul „fotoliu” după o victorie la limită pe terenul celor de la CSC Orlești, scor 2-1. Și principala urmăritoare a liderului, FC Băbeni, a reușit să acumuleze toate punctele în ultima etapă chiar dacă nu a jucat. Speriați probabil de forța jucătorilor din Băbeni, costeștenii de la Minerul au decis să nu se mai prezinte la meci. Ca atare, AJF Vâlcea va omologa partida dintre FC Băbeni și Minerul Costești la „masa verde”, scor 3-0. În alte jocuri interesante ale ultimei etape, CS Mădulari s-a impus pe terenul Unirii Drăgășani (scor 2-0), în timp ce „uniriștii” din Tomșani au făcut in­strucție cu „cavalerii traci” din Cernișoara, câștigând cu 7-2. La finalul turului în Seria Sud, CS Șirineasa și-a adjudecat titlul de campioană de toamnă. Echipa din comuna liberalului Dan Săraru a acumulat 36 de puncte, cu două mai mult decât principala urmăritoare, FC Băbeni. Pozițiile următoare din plutonul fruntaș al Seriei Sud sunt ocupate de echipele CS Mădulari (30 de puncte) și Unirea Tomşani (26 de puncte).

Seria Nord: Rezultatele etapei a XV-a

Minerul Ocnele Mari – AS Pietrari 7-0
Cozia Călimăneşti – Chimia Rm. Vâlcea 4-2
Flacăra Horezu – Topologul Galicea 3-0
Stejarul Vlădeşti – Posada Perişani 1-2
Foresta Malaia – AS Mihăeşti 1-2
Lotru Brezoi – Hidro Rm. Vâlcea 0-0
Viitorul Dăeşti a stat

Programul etapei a XVI-a (prima din retur)

Vineri, 21 noiembrie, ora 14.00
CSM 2 Rm. Vâlcea – Chimia Rm. Vâlcea
Sâmbătă, 22 noiembrie, ora 12.00
Flacăra Horezu – Foresta Malaia
Lotru Brezoi – AS Mihăeşti
Cozia Călimăneşti – Hidro Rm. Vâlcea
Minerul Ocnele Mari – Viitorul Budeşti
Stejarul Vlădeşti – AS Pietrari
Viitorul Dăeşti – Posada Perişani
Topologul Galicea va sta
Clasamentul Seriei Nord la finalul turului: Flacăra Horezu 42p, Stejarul Vlădeşti 36p, Minerul Ocnele Mari 30p, Cozia Călimăneşti 30p, Viitorul Dăeşti 25p, CSM II Râmnicu Vâlcea 25p, AS Mihăeşti 25p, Hidroelectra Râmnicu Vâlcea 16p, Topologul Galicea 15p, Posada Perişani 13p, Foresta Malaia 11p, Chimia Râmnicu Vâlcea 11p, AS Pietrari 10p, Viitorul Budeşti 10p şi Lotru Brezoi 4p.
*primele două poziţii asigură calificarea în play-off

Seria Sud: Rezultatele etapei a XIII-a

Unirea Tomşani – C. Trac Cernişoara 7-2
FC Băbeni – Minerul Costeşti 3-0
Experţi Popeşti – Oltul Ioneşti 3-0
CSC Orleşti – CS Şirineasa 1-2
Viitorul Valea Mare – AS Creţeni 2-1
Unirea Drăgăşani – CS Mădulari 0-2
Victoria Frânceşti – Zorile Scundu 2-0

Programul etapei a XIV-a (prima din retur)

Vineri, 21 noiembrie, ora 14.00
Unirea Drăgăşani – CS Şirineasa
Sâmbătă, 22 noiembrie, ora 12.00
Experţi Popeşti – C. Trac Cernişoara
Sâmbătă, 22 noiembrie, ora 14.00
Victoria Frânceşti – CSC Orleşti
Unirea Tomşani – Minerul Costeşti
Viitorul Valea Mare – Oltul Ioneşti
Zorile Scundu – AS Creţeni
Duminică, 23 noiembrie, ora 14.00
FC Băbeni – CS Mădulari
Clasamentul Seriei Sud la finalul turului: CS Şirineasa 36p, FC Băbeni 34p, CS Mădulari 30p, Unirea Tomşani 26p, Unirea Drăgăşani 22p, Experţi Popeşti 20p, Cavalerul Trac Cernişoara 19p, Minerul Costeşti 19p, Viitorul Valea Mare 18p, CSC Orleşti 17p, AS Creţeni 10p, Victoria Frânceşti 6p, Zorile Scundu 6p şi Oltul Ioneşti 0p.
*primele două poziţii asigură calificarea în play-off

Posting....