„Firmele care obţin în instanţă anularea amenzilor de la Fisc îşi vor putea recupera banii”


• declară ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici

„Firmele amendate de agenţii Fiscului, care obţin în instanţă anularea amenzii, îşi vor putea recupera banii în baza acestei decizii”, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, în replică la sesizarea Avocatului Poporului privind neconstituţio­nali­tatea Ordonanţei nr. 8/2015, care prevede, printre altele, nereturnarea amenzilor către comerciant chiar dacă are o hotărâre judecătorească favorabilă. „Este o referire la acea prevedere (…) care nu dădea dreptul unui agent economic, în cazul în care obţine în instanţă câştig de cauză, să-şi recupereze banii. Ceea ce, într-adevăr nu se poate accepta. Este o chestiune care şi fără acţiunea Avocatului Poporului s-ar fi modificat săptămâna viitoare în Parlament”, a explicat ministrul Finanţelor Publice. Potrivit lui Teodorovici, şi cei care au deja decizii definitive în instanţă de anulare a amenzilor îşi vor primi banii înapoi. „Categoric, ce spune instanţa este lege şi aplicăm. Şi omul îşi primeşte înapoi sumele pe care instanţa a decis că le are de recuperat”, a spus Teodorovici.
Amintim că Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională a României cu excepţia de neconstitu­ţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2015, care prevede, între altele, taxarea bacşişului şi nereturnarea sumelor de bani constituite drept amendă, chiar şi în cazul unei hotărâri judecătoreşti favo­rabile. „În opinia Avocatului Poporului, actul nor­ma­tiv vizat este neconstituţional în ansamblul său, întrucât afectează drepturi şi libertăţi constituţionale, în speţă accesul liber la justiţie, dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică de a obţine repararea pagubei, condiţiile restrângerii exerciţiului unor drepturi şi libertăţi precum şi libertatea economică ale per­soa­nelor vizate de ipoteza normei legale criticate”, se arată într-un comunicat al Avocatului Poporului. Potrivit documentului citat, OUG nr. 8/2015 încalcă prin­cipiul separaţiei şi echilibrul puterilor în stat şi inde­pendenţa judecătorilor prin faptul că hotărârea jude­cătorească de anulare a procesului-verbal de constatare a con­tra­venţiei nu are nicio finalitate cu caracter reparatoriu pentru persoana vătămată în pa­tri­moniul său, întrucât amenda şi suma de bani achi­tată nu se restituie, aşa cum reiese din textul legal cri­ti­cat. În opinia Avocatului Poporului, măsura regle­mentată prin prevederile legale criticate este de natură a crea premisele unor abuzuri din partea organelor de control, care, cunoscând faptul că soluţia de anulare a procesului-verbal de contra­ven­ţie pronunţată de instanţa de judecată nu are nici un efect asupra amenzii achitate, pot încheia procese-ver­bale în afara condiţiilor impuse de cadrul legal. „Prin actul normativ criticat mai sunt încălcate principiul pro­por­ţionalităţii, libertatea economică şi obligaţia statului de a asigura crearea cadrului favorabil pentru valo­ri­ficarea facto­rilor de producţie. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2015 nu conţine numai simple norme de proce­dură care să vizeze competenţa instanţelor ju­de­că­to­reşti, ci şi norme care produc efecte de ordin pa­tri­­monial, care pot avea consecinţe negative ireme­dia­bile pentru activitatea economică a persoanelor vizate de ipoteza normei legale”, se mai arată în comunicat.