Final de săptămână plin de muzică bună: Concursul de pian „Irina Șațchi”, la ediție aniversară


De-a lungul ultimelor trei zile ale lunii aprilie, Filarmonica „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea va fi gazda ediției cu numărul zece a concursului de pian intitulat „Irina Șațchi”. Prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanții asociației care organizează acest eveniment anunță că programul pregătit publicului va fi unul special, în ton cu importanța momentului. Calitatea spectacolelor va fi asigurată cu ajutorul prestigiosului juriu compus din: prof.univ.dr. Viniciu Moroianu (președinte), prof.univ.dr. Lavinia Coman, prof.univ.dr. Boldizsar Csiky, prof.univ.dr. Corina Ibănescu, lect.univ.dr. Carmen Botezatu Enescu și prof. dr. Camelia Pavlenco.

Câștigătorul marelui premiu va fi recompensat cu 1.000 de euro!
La finalul celor trei zile de concurs, se va desfășura concertul de gală, moment care va aduce și desemnarea câștigătorului marelui premiu al ediției aniversare din acest an. Laureatul va fi recompensat cu trofeul „Irina Șațchi” și cu un cec în valoare de 1.000 de euro. Banii vor fi oferiți de către sponsorul principal al concursului, Rotary Club Râmnicu Vâlcea. Își aduc contribuția pentru buna desfășurare a evenimentului, în calitate de parteneri, următoarele instituții: Primăria Râmnicu Vâlcea, Filarmonica „Ion Dumitrescu”, Liceul de Arte „Victor Giuleanu” și Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul”. De asemenea, organizatorii aduc calde mulțumiri artiștilor plastici prof.dr. Camelia Pavlenco și Bogdan Constantinescu.

Publicul va avea intrare liberă
Nu putem închide acest material fără a vă prezenta și programul spectacolului muzicii de gală, la care intrarea publicului va fi permisă în mod gratuit.
Vineri, 28 aprilie, ora 15.00
• „Dinu Lipatti – 100”, prezintă prof.univ.dr. Lavinia Coman cu participarea pianistului Viniciu Moroianu
Sâmbătă, 29 aprilie, ora 19.00
• Recitalul laureaților edițiilor precedente
Duminică, 30 aprilie
• Recitalul laureaților ediției a IX-a (ora 10.00)
• Concert de Gală, ediția a X-a (ora 10.30)