Filarmonica „Ion Dumitrescu”, iluminată în roz


Luni seara, Filarmonica „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea a fost iluminată în roz, semn de luptă împotriva cancerului la sân. Reprezentanții Asociației „Prietenii Spitalului Vâlcean”, în frunte cu președintele Loredana Popescu, Fundația «Renașterea», au marcat, astfel, Ziua Internațională de Luptă Împotriva Cancerului la Sân. Au participat la organizarea și buna desfășurare a evenimentului și reprezentanții Filarmonicii, respectiv directorul Petruț Constantinescu. Astfel, toți participanții au putut lua parte, mai întâi, la un concert al Filarmonicii, avându-l ca dirijor pe Alexandru Ganea, iar la pian, pe Răzvan Ganea. Repertoriul a cuprins: Felix Mendelssohn-Bartholdy – Uvertura „Hebridele”, Franz Liszt – Concert nr. 2 pentru pian și orchestră, Franz Schubert – Simfonia a VIII-a „Neterminata”. Au răspuns invitației: subprefectul județului Vâlcea, Aurora Gherghina, viceprimarul Râmnicului, Carmen Preda, deputatul Daniela Oteșanu, managerul Spitalului Județean de Urgență Vâlcea, dr. Dan Ponoran, oameni de bine din județ, oameni de cultură etc.
La finalul concertului, Filarmonica „Ion Dumitrescu” a fost iluminată în roz, semn de luptă împotriva unei afecțiuni ce lovește, în medie, una din șase femei din România, iar două din trei cazuri sunt depistate în stadii avansate ale bolii când, din păcate, este prea târziu.