Fascinaţia corolei de lumini a lumii
Autori a câtorva cărţi de călătorii instructiv-îndrăzneţe, încumetându-se să facă de mai multe ori chiar şi ocolul lumii, pentru a putea mărturisi că au văzut cam tot ce se putea vedea, Dr. Irina şi Radu Gabriel Dobrescu şi pentru a fi cât mai convingători simt nevoia să definească turismul ca pe o merinde necesară sufletului, asociind-o, probabil, ambroziei din care se înfruptau zeii, să-şi împrospăteze şi întreţină vigoarea olimpiană care le-a impus faima mito-logică… Definiţia e făcută cu toată sinceritatea, de vreme ce autorii îşi dezvăluie o sensibilitate aparte, care îi face disponibili, în orice moment, de a-şi trăi viaţa în acea tainică şi permanentă fascinaţie, stârnită de atracţia lumii, cunoscute şi necunoscute. Deşi, palmaresul călătoriilor la care au ajuns e impresionant ! Într-un perpetuu neastâmpăr, amplificat de o curiozitate intens-nerăbdătoare, par a fi gata mai tot timpul de a porni în voiaj, încât s-ar putea crede că de abia se află înaintea pregătirilor pentru întâia zi de călătorie. Numai că aceasta, petrecându-se tocmai prin 1970, le-a rămas pecetluită în suflet, pentru totdeauna, ca întruchipare a unui fel de prag iniţiatic, pe care au izbutit să-l traverseze şi apoi s-au avântat, nesăţioşi, în largul necuprins al zării, deschizându-li-se dinainte cu mirajul unei corole de minuni, pe potriva aşteptării arzătoare de a-şi vedea visul cu ochii… Citesc a treia carte şi ceea ce am presupus, încă, de la prima, mi se confirmă cu asupra de măsură, constatare confirmată şi de către editor, în persoana reputatului scriitor vâlcean Ioan Barbu, prin remarca încărcată de semnificaţii că avem de-a face cu o carte plină de sevă, în completarea căreia adnotează: scrisă cu convingere şi entuziasm, proiectând lumini, lărgind orizonturi, deschide perspective nebănuite pentru cei molipsiţi de patima călătoriei… Doctorii-scriitori, pe lângă harul vindecării, îl mai posedă şi pe acela, tainic, de a-şi face aproapele, respectiv cititorul, ca şi cum i-ar împrumuta vederea încărcată, aidoma albinelor întoarse la stup cu polenul cules din floare în floare, de imaginile adunate din călătorie, încât să se poată bucura şi el de neprevăzutul compus din valori arhitectonice, vestigii arheologice, peisaje naturale şi frumuseţile uimitoare adăugate în procesul de civilizaţie, tezaurizat, aproape, în orice colţ de lume, susţinând aserţiunea că, de fapt, Raiul e pe pământ.
Din niciun paragraf nu transpare o undă de trufie, care, la o adică, chiar ar putea fi şi întemeiată, apropo, de palmaresul de care aminteam, în genul: iată, noi am călătorit prin Madeira-Perla Atlanticului, Antilele Mari, Puerto Rico, Martinica şi Guadelupe, St. Barthelemy, Barbados, insulele virgine engleze, americane, în Grenada, insula mirodeniilor, Antilele mici de sub vânt, Nive, Pitcairn, Moorea, Ambon, Cochin-Kochi, Goa, India, Bahrain, Yemen, Egipt, Iordania, Israel… Vei ajunge, tu, cititorule, vreodată pe acolo? Dimpotrivă, scopul care guvernează scrisul celor doi autori, avându-şi sorgintea în acelaşi sânge în care le e scrisă răspunderea pentru precizia stabilirii diagnosticului, revelat, constant, de la o pagină la alta, este de a dărui bucuria dobândită, încât, parafrazându-l pe înţeleptul monah Stheinhardt, aş putea spune că numai pe calea aceasta ştiu că o vor redobândi, dublată sau întreită. Ar fi unul din secretele care face să apară, de sub condeiul autorilor, memoriale veridice, printr-o metamorfozare armonioasă a îmbinării de instantanee atât de vizuale încât, pur şi simplu, lasă impresia că, printr-o prefacere fermecată, ceea ce citeşti pe pagină, prinde contur real şi ţi se perindă, de adevăratelea, pe dinaintea ochilor. Cu greu îţi vine să nu te încrezi în iluzia că, fără de veste, ai fost transpus (teleportat?) în „rama” călătoriei, aflată în curs de istorisire…
„A DOUA OARĂ ÎN JURUL LUMII”, volum impunător, prin cele peste 700 pagini, plus filele de album, mi se pare o carte faţă de al cărei conţinut aş comite un sacrilegiu, hazardându-mă să-l „povestesc”! Savoarea stilului, distilat până la esenţă, pentru a scoate la lumină ADEVĂRUL ŞI NUMAI ADEVĂRUL văzut, impune, neapărat, că nu se cuvine decât să fie citită! Bineînţeles, cu aceeaşi seriozitate, atenţie şi interes, altfel spus, cu creionul în mână, aşa cum au procedat şi autorii, care, luându-şi toate măsurile de precauţie, s-au înarmat cu un vast material de documentare, cuprinzând cărţi şi hărţi, documente etc., pentru fiecare dintre ţările incluse pe traseul călătoriei, încât imaginea oferită cititorului să fie cât mai adevărată şi cât mai completă, ca un decupaj mai mult decât fotografic, prin însufleţirea pe care i-o insuflă, astfel ca cititorul să trăiască cu senzaţia că are dinaintea ochiul peisajul „viu”, al ţării sau locului despre care e vorba! Acolo, unde a fost cazul, au făcut şi îndreptările de rigoare, corectând date, afirmaţii şi observaţii, perpetuate în timp din varii motive.
Nu mă pot abţine, totuşi, de a aţâţa imaginaţia posibililor cititori, oferindu-le un regal de instantanee, într-o pulsaţie vizuală, consemnată cu o acuitate impresionantă de către autori. Operaţie la care mă dedau, deschizând cartea la întâmplare, ispitit, cumva, să-i mai sugerez cititorului că fiecare pagină, precum o petală din corola de lumini a lumii aduce din bogăţia cuprinsă în zarea lumii imagini cu largi fiori de sfânt mister, ca să-l parafrazez pe Lucian Blaga, amintindu-mi a sa emblematică poezie „Eu nu strivesc corola de lumini a lumii”, din care versul următorul pare a fi făcut anume pentru a exprima crezul autorilor : „Eu nu strivesc corola de lumini a lumii/ şi nu ucid/ cu mintea tainele ce le-ntâlnesc/ în calea mea/în flori, în ochi, pe buze ori mor-minte”
Partea a doua a prezentării impunătorului volum „A DOUA OARĂ ÎN JURUL LUMII”, aparținând iluștrilor medici Irina și Radu Gabriel Dobrescu, scriitori ai unor remarcabile cărți de călătorie, conține regalul unor instantanee de o vizualizare care fascinează, aproape, în mai mare măsură decât originalul, graţie stilului în care excelează autorii…: Pag. 18 / Victor Hugo a fost exilat pe insula Guernsey, unde a trăit 20 de ani, iar pictorului August Renoir i se datorează o suită de tablouri ce ne încântă cu frumuseţile golfului Moulin Huet Bay. Am vizitat şi noi acest minunat colţ de Rai unde, din apa albastră a mării răsar mai multe stânci, ca nişte căpiţe de fân…; Pag. 116/ În partea de sud a insulei Aruba, imediat, la câteva sute de metri, un parc înfloritor, Regina Wilhelmina, unde statuia ei este înconjurată de boscheţi şi copaci de hibiscus, orhidee, bouganvillee, frangipanii (superb mirositoarele flori albe cu pistil galben sau pomul templului; Pag. 125/ Oraşul vechi (Cartagena) , punctul central de atracţie în care mirosul de mucegai , apă de mare se armonizează cu cel de flori tropicale şi fructe proaspete şi unde fiecare piatră are o poveste, oraşul care seara se animează , trăsurile trase de cai şi cu lanterne rulează prin străduţele înguste, restaurantele se umplu treptat de oaspeţi, totul îţi umple sufletul de bucurie de viaţă şi-ţi răvăşeşte nostalgia trecutului…; Pag.133/ Din piaţa Independenţei (Panama) se deschide o piaţetă mai mică , unde se ridică o majestuoasă Catedrală, monument naţional. Construită în stil baroc, flancată de două turnuri cu acoperiş de ţiglă smălţuită, are un interior cu un altar poleit cu foiţă de aur şi multiple morminte, fiecare cu istoria lui…; Pag.138/ Din Cristobal, intrăm în golful Limon, traversăm prima porţiune trecând pe lângă ieşirea fostului canal francez şi intrăm în prima ecluză, traşi de locomotive Diesel, câte trei de fiecare parte.. Aceste mulas, proiectate de elveţianul Riggenbach, coloşi de 50 tone, ne remorchează cu otgoane solide de oţel şi rulează pe o bandă dinţată. Când ecluza a fost umplută, urcăm în cea de-a doua şi de aici în cea de-a treia. Fiecare umplere a unei camere de ecluză du-rează câte zece minute, după care uşile grele de 800 tone se deschid. Ecluzele sunt în ambele sensuri, spectacolul fiind grozav. Pe partea dreaptă urcă câte trei, iar pe cea din stânga coboară tot atâtea. După circa 45 de minute ni se deschid porţile ultimei ecluze şi intrăm în golful Gatum, care e la 26 metri deasupra nivelului Oceanului Atlantic, lac de acumulare prin realizarea a două baraje, primul – barajul Gatum se vede în partea dreaptă, are 2,4 km. lungime şi 800 metri lăţime la bază şi 30 în coroana superioară… Lacul este asemănător Lacului Roşu al nostru, cu vârfuri de copaci ce ţâşnesc din apă, este navigabil numai în şenalul adâncit special, fiind marcat cu geamanduri…; Pag. 246/ Am debarcat în partea de vest a insulei (Noua Caledonie), care are formă de trifoi, în portul Anse du Tir. Din port, urcăm o uşoară pantă pe o colină şi pe strada Frederique admirăm catedrala Saint Josef. Culoarea ivorie, cărămidă de piatră aparentă, două turnuri poligonale, terminate cu balustrade, crenelele şi un portal central cu o rozetă deasupra intrării principale, interior cu arcade gotice, din lemn, ferestre cu vitralii, altar sculptat în lemn, le laterale cu statui şi un frumos candelabru de nichel – apropie această construcţie de Notre Dame…; Pag.254/ Cu monoraiul, o invenţie fantastică, un fel de tren suspendat, trecem prin cele mai frumoase cartiere ale oraşului (Sidney), dându-ne posibilitatea să oprim oriunde dorim şi să putem relua cursa în acelaşi sens…; Pag. 279/ Interesant e că toţi papuaşii au dinţii coloraţi în roşu (… ) Culoarea se datorează mestecării frunzelor de Betelpam sau Betelpepper, care conţin un alcaloid cu acţiune uşor halucinogenă şi care temperează pofta de mâncare…; Pag.293/ Pe vapor, după masa de seară, a avut loc din nou botezul trecerii ecuatorului, de data aceasta de la sud la nord, în acelaşi ritual prin care Neptun, stăpânul mărilor, urcă la bord cu suita sa să cureţe trupurile și sufletele pasagerilor de praful pământean, cu apă curată de mare…; Pag. 442/ În primul golf, o atracţie deosebită a fost tunel de sticlă ce traversează un imens aquarium. Tot spre sud, un cocotier enorm, de 90 de ani, cu patru ramificaţii, zice-se extrem de rar (insula Phu Ket, Thailanda)…; Pag. 490/ Aici (la Malabar Hill) se află cimitirul persan, înconjurat de un zid gros, în mijlocul căruia se înalţă şapte turnuri ale tăcerii. Neavând voie să-l vizităm, ghidul ne-a povestit că ritualul, de 2.500 de ani, nu permite ca morţii să se îngroape sau să fie incinerați, ca apa, aerul, pământul şi focul să nu fie pângărite. Aici, cadavrele se lasă în aer liber până ce corbii vor dezgoli carnea de pe oase…(Bombay, poarta Indiei)…; Pag. 500/ Mai la sud, o altă fortăreaţă, Purana Qila, impune prin câteva ziduri de apărare puternice şi trei porţi de intrare. Lângă intrare se află un mic muzeu arheologic. Se poate vizita turnul octogonal, din piatră, Sher Mandal, folosit de Humayun ca bibliotecă, unde şi-a găsit moartea, accidentându-se grav la căderea de pe treptele alunecoase…; Pag. 507/ Desigur, simbolul oraşului (Jaipur) este şi va rămâne Hawa Mahal „palatul vânturilor”, construcţie ca un stup de albine, din calcar roşu. Înalt de cinci etaje, are o faţadă ondulată, cu nişte balcoane semirotunde cu 971 ferestre, ca nişte ochiuri. Este construit de Maharaja Sawaj Pratap Singh, în 1799, pentru femeile haremului său…; Pag. 534/ Poetul indian Rabindranath Tagore numea Taj Mahalul „lacrimi în faţa nemuririi”, iar scriitorul englez Rudyard Kippling vedea în el „întruchiparea tuturor adevărurilor…; Pag.750/ Ultima rută a fost cea prin PUSTIUL NEGHEV, ce se întinde de la Beerscheba, ca o pană, între Marea Mediterană şi graniţa cu Iordanul şi cu vârful la Marea Roşie. Aproape de malul sudic al Mării Moarte, chiar la şosea, se ridică un masiv ,de 8 km./6km, de halit, piatră de sare, care se zice că ar fi soţia lui Lot din Sodoma şi Gomora…
Sper că, aceste „instantanee”, aduse la fereastra sufletului cititorilor, din abundenţa celor existente în cartea A DOUA OARĂ ÎN JURUL LUMII, dăruită lor de Dr. Irina şi Dr. Radu Gabriel Dobrescu să fie ca un cântec irezistibil de sirenă, chemându-i la aventura unei croaziere. Singura modalitate de a trăi bucuria fascinaţiei oferită de lumea deschisă ca o corolă de lumini şi minuni…
Ion Nete