Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

5 decembrie 2020

„Fără rețetă, se pot elibera medicamente simple, paleative…”


• este de părere Samoil Vâlcu, președinte Colegiul Farmaciștilor Vâlcea

Sunt farmaciști care eliberează medicamente cetățenilor și fără rețete, chiar dacă este vorba și despre antibiotice. Unii comentează această situație, alții consideră că e bine venit sprijinul farmaciștilor. Cum vede situația președintele Colegiului Farmaciștilor Vâlcea, Samoil Vâlcu? „Nu-i nimic grav în eliberarea medicamentelor simple, paleative. Sunt și pentru eliberarea antibioticelor dacă acestea au mai fost folosite. Oricum, situația nu e așa după ureche. Sunt reguli stricte și-n ceea ce privește farmaciile, se fac zeci de controale…Totuși, cedezi la insistențele omului în situații limită, mai ales când poți rezolva problema de moment. Sunt medicamente care, în anumite doze, nu fac nimic rău omului și pot fi eliberate de farmacii…Nu totul se rezolvă la medicul de familie. Gândiți-vă că sunt 30/40 de oameni/zi la un medic de familie. Cât să stea și el la coadă? În spitale, se dau zeci de bonuri de ordine, saloanele sunt pline de pacienți. Așa vine omul la farmacie, unde găsește un sprijin. Cu toate acestea, îndrumarea mea este ca omul să meargă, prima dată, la medicul de familie”, susține Samoil Vâlcu.

În ceea ce privește vaccinurile antigripale, președintele Colegiului Farmaciștilor Vâlcea, Samoil Vâlcu, este de părere că un cuvânt greu de spus îl au medicii de familie: „Vaccinul are anumite restricții și este indicat și anumitor categorii de persoane”.

Etichete: , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Actualitate