FACEȚI LOC! Eroi în misiune


Luni, 25 octombrie, la orele prânzului, o întâmplare tragi-comică s-a petrecut pe străzile Râmnicului. O ambulanță s-a blocat în pasajul de pe strada Dacia din zona Cina după ce șoferul acesteia a încercat să treacă prin zona cu pricina. Din păcate pentru șofer, dar și pentru pacient, astfel de autovehicule sunt prea înalte pentru a putea trece prin acel pasaj. Culmea este că întâmplarea de acest gen nu este nici pe departe singura în care o salvare a Serviciului de Ambulanță Județean Vâlcea să rămână blocată în acel pasaj. Aproape în fiecare an putem număra astfel de incidente!
În concluzie, ce am mai putea spune!? Poate doar faptul că dacă toți eroii sanitari ar fi la fel de «profesioniști» precum șoferul acestei ambulanțe atunci totul devine cât se poate de clar: trebuie să urgentăm demersurile referitoare la primirea vizei pentru America!
Precizare importantă! Deși am vrea să o facem, nu vă putem prezenta sursa acestei imagini. Poza s-a viralizat pe rețelele de socializare și ne este imposibil să mai identificăm persoana care a realizat-o (pare făcută dintr-o mașină). Oricum, îi mulțumim pentru imagine – este suficient de explicită!

Posting....