Exponatul săptămânii la Muzeul de Istorie Vâlcea: CERCEL MEDIEVAL de tâmplă din argint aurit


Bijuteria expusă în această săptămână este formată dintr-o verigă circulară și o sferă cu rol de pandantiv. Veriga este din bară simplă cu capetele închise. La una dintre extremități s-a aplicat o placă dreptunghiulară decorată cu patru tuburi din sârmă filigranată. De o parte şi de alta a pandantivului, în jurul verigii a fost înfăşurată sârmă filigranată. Sfera este decorată pe aproape toată suprafața cu cercuri formate din fire torsadate și cu tuburi mici din sârmă filigranată.
Asemenea pandantive se prindeau cu fire sau lanţuri subţiri la diademă sau la o coafă (pânză, țesătură ușoară purtată odinioară de femei) şi se integrează podoabelor purtate mai ales în zonele estice ale Europei, sub influenţă bizantină.
Datare: a doua jumătate a secolului al XV-lea. Material/Tehnică: argint; granulare; filigranare; ciocănire; trefilare. Dimensiuni: diametru sferă – 1,5 cm; grosime bară verigă – 0,2 cm. Este o descoperire întâmplătoare de pe raza localității Ocnele Mari.